Iulian Bulai, deputat USR: Poate am greșit în decembrie, când am spus „fără Ludovic”
USR PLUS nu are opțiunea de a ieși de la guvernare, iar varianta Ludovic Orban-premier ar aduce mult mai multă stabilitate guvernării, spune deputatul USR PLUS, Iulian Bulai.
„L-am cunoscut mult mai bine pe Ludovic Orban în ultimele patru luni și îți dai seama de faptul că poate că noi am greșit în decembrie, când am spus fără Ludovic. Domnul Orban este un om cu o experiență politică uriașă. Mai este un fenomen pe care l-am remarcat: există sincope în actul guvernării, atunci când puterea executivă nu este deținută de către aceeași persoană care deține puterea politică în cadrul partidului cel mai mare din coaliția de guvernare care dă premierul.
De asta, problema pe care o discutăm nu este despre Vlad și despre USR, este despre conflictul intern din PNL și campania internă care se desfășoară în lumina Congresului PNL din toamnă. De aceea, noi credem că este important să avem o strategie de stabilitate și de ce nu, să vină un alt premier de la PNL, acceptat de tot partidul și de ce nu, chiar și premierul Orban care, în opinia noastră sau în opinia mea, să nu zic a întregului partid, ar oferi mult mai multă stabilitate guvernării, pentru că nu ar mai exista aceste sincope de putere”, spune la RFI Iulian Bulai, potrivit Mediafax.
Vicepreședintele USR PLUS afirmă că premierul Florin Cîțu a comis un act de agresiune când l-a demis pe Vlad Voiculescu din postul de ministru al Sănătății, fără să se consulte cu partenerii de coaliție. „Decizia este unanimă în rândul miniștrilor USR PLUS cu privire la lipsa de încredere față de premierul Cîțu, dar nu există opțiunea de a ieși de la guvernare, pur și simplu, am primit acest mandat, mergem înainte, facem reforme, rezolvăm această criză și guvernăm țara”, conchide Bulai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰