Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liviu Dragnea nu a mai plecat la mare! Preşedintele PSD a discutat cu liderii UDMR, pe care îi vrea la guvernare, dacă ajută la înlăturarea lui Sorin Grindeanu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut, în cursul zilei de vineri, discuţii cu liderul UDMR Kelemen Hunor privind susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, fiind făcute "oferte" către Uniune, care va decide sâmbătă poziţia pe care o va adopta la vot, potrivit unor surse parlamentare.

de Redactia Observator

la 16.06.2017 , 16:52

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut, în cursul zilei de vineri, discuţii cu liderul UDMR Kelemen Hunor privind susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, fiind făcute "oferte" către Uniune, care va decide sâmbătă poziţia pe care o va adopta la vot, potrivit unor surse parlamentare.

Potrivit surselor citate, PSD a invocat în discuţii protocolul parlamentar semnat cu UDMR, care presupune că cele două formaţiuni îşi vor susţine proiectele în Parlament. Dragnea ar fi făcut unele "oferte" către UDMR pentru a susţine moţiunea de cenzură, însă nu s-a discutat în acest punct şi despre intrarea la guvernare a Uniunii în eventualitatea formării unui nou Cabinet.

Până în acest moment, nu s-a luat o decizie oficială a UDMR, sursele citate precizând că liderii formaţiunii vor discuta posibilitatea susţinerii moţiunii de cenzură sâmbătă, în cadrul Consiliului Permanent.

Articolul continuă după reclamă

Consiliul Permanent al UDMR se va reuni, sâmbătă, la Cluj, pentru a analiza situaţia politică actuală, iar la finalul şedinţei concluziile vor fi prezentate de către Kelemen Hunor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri politice » Liviu Dragnea nu a mai plecat la mare! Preşedintele PSD a discutat cu liderii UDMR, pe care îi vrea la guvernare, dacă ajută la înlăturarea lui Sorin Grindeanu