Luca Niculescu, după discuţiile cu sindicatele: "Sprijin pentru indexarea pensiilor și debirocratizare"
Premierul Luca Niculescu a avut, luni, discuţii cu liderii confederaţiilor sindicale, care au prezentat principalele solicitări. Luca Niculescu a confirmat sprijinul pentru "un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societăţii: indexarea pensiilor, debirocratizare şi includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziţiei naţionale faţă de următorul ciclu de finanţare europeană".
Prim-ministrul Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederaţiilor sindicale, la discuţii participând şi vice-prim-ministrul Marian Neacşu şi miniştrii Finanţelor, Alexandru Nazare, Sănătăţii, Alexandru Rogobete, Educaţiei şi Cercetării, Sorin Costreie, Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, Învăţământului Preuniversitar, Sorin Ionescu, alături de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu, şi secretari de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, în cadrul discuţiilor au fost prezentate principalele solicitări ale mişcării sindicale la nivel naţional. Ministrul de Finanţe a expus contextul fiscal-bugetar în care se află România şi paşii care urmează la nivel guvernamental pentru a acoperi necesarul de finanţare până la sfârşitul acestui an.
"Premierul Niculescu a transmis întreaga deschidere a Executivului pentru a continua dialogul cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, confirmând sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societăţii: indexarea pensiilor, debirocratizare şi includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziţiei naţionale faţă de următorul ciclu de finanţare europeană", scrie în comunicat.
Dialogul dintre Guvern şi confederaţiile sindicale va continua, în perioada imediat următoare, în formatul asigurat de Consiliul Naţional Tripartit.
