Video Mai au dor 3 luni pentru a reforma sistemul pensiilor speciale, dar guvernanţii şi-au mărit salariile. Câţi bani primesc magistraţii sau parlamentarii
Şi-au dat măriri la salarii, dar nu le vine să-şi taie singuri pensiile speciale. Trei luni mai are Guvernul la dispoziție pentru a reforma din temelii sistemul pensiilor speciale, altfel nu vom mai primi bani europeni. Însă, liderii politici ezită, pe motiv că România nu este citez "o țară sălbatică" am incheiat citatul.
Au trecut trei ani şi nu s-a făcut absolut nimic. Mai mult, numărul celor care încasează pensii speciale creşte de la o lună la alta. Cele mai noi date de la Casa Națională de Pensii arata ca numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în luna august și a ajuns la aproape 9.900 persoane. Cei mai norocoși sunt procurorii și judecătorii. Peste 4.700 de magistrați încasează pensie specială cu o valoare medie de peste 21.000 lei. Din aceasta suma, peste 19.000 lei sunt suportați de la bugetul de stat și nu din contribuția la sistemul public de pensii.
Câţi bani primesc parlamentarii sau angajaţii din ambasade
Pensionari speciali sunt și membrii Corpului diplomatic şi consular al României cu o pensie specială medie de peste 5.700 lei, parlamentarii - cu aproape 5.000 lei și personalul aeronautic civil navigant cu peste 11.000 lei. Şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti are o pensie medie specială de 5.000 lei, în timp ce angajații de la Curtea de Conturi primesc o pensie specială medie de 8.400 lei.
Datele nu se opresc aici. Peste 100.000 de pensionari speciali sunt și la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale și Serviciile de Informații. Însă aceștia nu se consideră speciali, ci doar beneficiari de pensii de serviciu. Indiferent de titulatura, cert este ca pentru plata acestor pensii, mai scoatem din buzunar alte 10 miliarde lei. Pentru a primi bani europeni, Guvernul este obligat sa reformeze din temelii sistemul. Pensiile speciale vor fi calculate în funcție de contributivitate, iar "specialii" ar putea pierde mai bine de jumătate din bani. Guvernanții dau din colţ în colţ.
"România nu se poate comporta ca o ţară sălbatică. Aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană", a declarat Marcel Boloş. În tot acest timp, milioane de seniori se zbat în sărăcie cu pensii care rareori depășesc 1.700 lei. Pentru aceștia, amânarea e singura certitudine. "Sa gestionăm inflația concomitent cu identificarea resurselor bugetare pentru mărirea salariilor și a pensiilor începând cu anul viitor", a declarat Nicolae Ciucă. În țara extremelor, realitatea în care trăiesc "specialii" e tot mai departe de România pensionarilor de rând.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰