Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marcel Ciolacu a fost votat noul președinte al Camerei Deputaților

Marcel Ciolacu, deputat PSD, a fost ales miercuri după-amiază noul președinte al Camerei Deputaților, post rămas vacant după condamnarea la închisoare cu executare a lui Liviu Dragnea. 

de Redactia Observator

la 29.05.2019 , 15:50

Deputatul PSD Marcel Ciolacu Marcel Ciolacu, ales preşedinte al Camerei Deputaţilor - Mediafax Foto / Marian Ilie via Hepta

Marcel Ciolacu, deputat PSD, a fost ales miercuri după-amiază noul președinte al Camerei Deputaților, post rămas vacant după condamnarea la închisoare cu executare a lui Liviu Dragnea. 

Ciolacu a obţinut 172 de voturi pentru postul de preşedinte, iar candidatul Opoziției, deputatul liberal Raluca Turcan, susținută de PNL, USR și PMP, a primit 100 de voturi.

Democraţie înseamnă un mandat totuşi de patru ani. Am făcut ca şi partid suficiente greşeli sau decizii care ne-au costat, deoarece poporul întotdeauna are dreptate. Asta nu înseamnă că putem să ne jucăm cu cuvântul democraţie sau cu cuvântul majoritate sau să facem şi să răsturnăm lucrurile de fiecare dată când vrem noi”, declarase Marcel Ciolacu, înaintea prezentării candidaturii.

Articolul continuă după reclamă

Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu condiţia respectării cvorumului legal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Marcel Ciolacu a fost votat noul președinte al Camerei Deputaților