Ministrul Justiţiei: De multe ori, soluțiile legislativ adoptate au fost cu încălcarea principiilor Constituției
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, că în cei 25 de ani de existență a Curții Constituționale au existat 698 de decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că, de multe ori, soluțiile legislativ adoptate au fost cu încălcarea principiilor Constituției.

"În existența ei, Curtea Constituțională, de 25 de ani, a pronunțat nici mai mult, nici mai puțin de 697 sau 698 de decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate. Înseamnă că, de multe ori, (...) legea a fost neclară, nu a fost previzibilă, nu a fost predictibilă ca la abuzul în serviciu. Înseamnă că de multe ori soluțiile legislativ adoptate au fost cu încălcarea principiilor Constituției. (...) Orice decizie a CCR de admitere sau interpretativă, chiar și cele de respingere prin considerente, contribuie la clarificarea raporturilor dintre autoritățile publice. Important e ca și noi să înțelegem aceste clarificări, important e ca și noi să le asumăm și să le respectăm", a declarat Tudorel Toader, la România TV.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰