Mutări spectaculoase în PSD. Viorica Dăncilă a preluat puterea, se ascut cuțitele
Iar în PSD e furtună. A început curăţenia, spun social democraţii. Aflată la conducere, Viorica Dăncilă ia primele decizii. Ar putea fi excluşi din funcţii-cheie apropiaţii lui Liviu Dragnea. Şi vor urma mutări spectaculoase.
Iar în PSD e furtună. A început curăţenia, spun social democraţii. Aflată la conducere, Viorica Dăncilă ia primele decizii. Ar putea fi excluşi din funcţii-cheie apropiaţii lui Liviu Dragnea. Şi vor urma mutări spectaculoase.
Miniştri importanţi sunt vizaţi de o remaniere amplă. "A pierdut PSDragnea, de astăzi avem alt PSD" - a fost anunţul unui lider marcant al partidului.
În şedinţe maraton care au început încă de dimineaţă, liderii PSD s-au reunit pentru a decide viitorul partidului. Premierul Viorica Dăncilă preia şefia formaţiunii. Iar, în locul ei, în funcţia de preşedinte executiv al PSD este propus Paul Stănescu, cel care anul trecut a fost liderul puciştilor din PSD.
În spatele uşilor închise, s-au ascuţit cuţitele. Primul care şi-ar putea pierde funcţia ar putea fi Codrin Ştefănescu, un aliat important al lui Liviu Dragnea.
Funcţia de secretar general ar putea fi preluată de Rodica Nassar sau de Marcel Ciolacu, ambii semnatari ai celebrei scrisori în care se cerea demisia lui Liviu Dragnea. Gabriela Firea, de asemenea contestatar al fostului lider PSD, a discutat cu Viorica Dăncilă. Edilul Capitalei a exclus însă scenariile potrivit cărora ar putea fi ea cea care preia şefia partidului.
După schimările de la vârful formaţiunii, urmează cele din Guvern. Potrivit unor surse din interiorul PSD, consilierul Darius Vâlcov ar urma să fie îndepărtat. Cert este că Viorica Dăncilă va trimite la Palatul Cotroceni noi propuneri pentru Justiţie, ministerul Românilor de Pretutindeni şi Fonduri Europene.Voci din partid vorbesc însă şi despre o eventuală ieşire de la Guvernare.
Partenerul social democraţilor, ALDE, nu ia însă în calcul o astfel de variantă.
În încercarea de a mai curăţa imaginea partidului, PSD a mai luat o decizie. Trebuie pus în aplicare rezultatul referendumului pe Justiţie, iar PSD va susţine inclusiv o eventuală modificare a Constitutiei.
Un mesaj neaşteptat a venit şi de la fostul lider al PSD, Adrian Năstase.
A fost postarea fostului premier pe blogul personal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰