Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicolae Ciucă, mesaj la început de nou an şcolar: "Ne propunem să readucem învățământul românesc în top. Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație"

Guvernul își propune, prin noile legi ale aducației, să readucă învățământul românesc în top, pentru că avem o generație tânără cu mare potențial, arată mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia începerii noului an școlar.

de Redactia Observator

la 05.09.2022 , 08:32

Nicolae Ciucă, mesaj la început de nou an şcolar: "Ne propunem să readucem învățământul românesc în top. Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație" - Hepta/Mediafax/Eduard_Vinatoru

Ciucă spune că ultimii ani au fost o provocare majoră pentru întreg învățământul românesc, pandemia obligând întregul sistem la o adaptare neașteptat de rapidă la era digitală. „Minusurile care au ieșit la iveală în acel context în ceea ce privește capacitatea de modernizare a învățământului românesc încercăm să le corectăm printr-o nouă abordare a sistemului educațional din România, iar schimbările pe care le-am considerat necesare, cel puțin în acest moment, se reflectă în noile legi ale educației pregătite la nivelul Guvernului”.

„Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație"

Prin modificările propuse în materie de învățământ preuniversitar, actul educațional trebuie să țină cont de potențialul și aptitudinile elevului, pentru a-i oferi fiecăruia șansa ca drumul pe care și-l va alege în viață să fie cel în care poate performa, spune Ciucă. „Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului școlar și susținerii copiilor din medii defavorizate. Pentru reducerea decalajelor în nivelul de pregătire avem în vederea introducerea unor programe care să ajute la consolidarea cunoștințelor.

Articolul continuă după reclamă

Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul ”România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul uman al României. Ca prim-ministru, rămân ferm angajat pentru concretizarea soluțiilor de sprijin pentru învățământul românesc, inclusiv prin alocarea fondurilor de care este nevoie.

Un rol extrem de important în acest proces revine și personalului din sistemul de învățământ. Avem multe exemple de oameni dedicați misiunii pe care și-au ales-o în viață, de a forma generațiile tinere, iar munca lor vedem deseori cum este răsplătită cu performanțe obținute de elevii lor în competiții de anvergură internațională”, mai arată mesajul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri politice » Nicolae Ciucă, mesaj la început de nou an şcolar: "Ne propunem să readucem învățământul românesc în top. Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație"