Antena Meniu Search
x

Primăria Capitalei alocă UN MILION DE EURO la rectificarea de buget pentru lucrările de la Catedrala Mântuirii Neamului

Primăria Capitalei va aloca, în urma aprobării proiectului de rectificare bugetară în şedinţa extraordinară de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), un milion de euro pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, informează News.ro

Primăria Capitalei va aloca, în urma aprobării proiectului de rectificare bugetară în şedinţa extraordinară de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), un milion de euro pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, informează News.ro

Potrivit primarului Capitalei, Gabriela Firea, prin proiectul de rectificare bugetară vor fi alocaţi un milion de euro, la solicitarea Patriarhiei Române, pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului.

Consilierul general din partea USR Ana Ciceală a spus, în şedinţa CGMB, că alocarea de buget se face aleatoriu şi că modernizarea parcului RATB, de exemplu, nu reprezintă o prioritate pentru primarul Capitalei.

"Continuă alocarea aleatorie de la bugetul Capitalei, dar ne bucurăm că doamna Firea a scos statuile din bugetul de pe anul acesta şi au fost lăsaţi banii la consolidarea clădirilor. La RATB observăm o diferenţă foarte mică, de unde se scad 1,64 milioane de lei. Modernizarea parcului RATB nu este prioritatea doamnei primar. Deşi nu există o creştere, ca data trecută, pentru statui, există o creştere a contribuţiei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, de la 15 milioane la 19,5 milioane de lei. Deci la RATB scădem, dar la Catedrală creştem?”, a spus consilierul general USR, Ana Maria Ciceală.

Pe acelaşi subiect

Alte modificări au fost aduse la bugetul DGASMB, care primeşte în plus 6 milioane de euro, la ASSMB, cu o majorare de 4,4 milioane de euro. 2,8 milioane de euro vor fi alocaţi pentru utilaje de topit zăpada, precum şi 2,7 milioane de euro pentru instalarea aerului condiţionat în tramvaie şi troleibuze.

Piatra de temelie a  Catedralei M\ntuirii Neamului a fost pusă în februarie 2011, iar data finalizării sale este preconizată a fi la sfârşitul anului 2018. Costurile medii ale investiţiei se ridică la suma de 80.000.000 euro.

Sursă: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri politice » Primăria Capitalei alocă UN MILION DE EURO la rectificarea de buget pentru lucrările de la Catedrala Mântuirii Neamului