Update Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat a fost adoptat. Anunţul făcut de Bolojan

Interdicţia cumulului pensiilor speciale cu salariul, în administraţia publică din România, a fost adoptată joi de Guvern. Legea îi vizează pe foști militari, polițiști, jandarmi sau foști angajați la Parlament. Şeful Executivului a anunţat că proiectul va fi trimis Parlamentului cu solicitarea să fie adoptat în procedură de urgenţă. Potrivit ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% pentru pensionarii care vor dori să rămână în activitate. El a subliniat că, prin interzicerea cumulului pensie-salariu şi prin încetarea detaşărilor şi transferurilor, statul va face economii "de sute de milioane de lei, dacă nu cumva peste un miliard de lei" 

de Redactia Observator

la 30.04.2026 , 15:20

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat a fost adoptat. Anunţul făcut de Bolojan - Profimedia Images

Guvernul a adoptat, joi, interdicţia cumulului pensiilor speciale cu salariul, în administraţia publică din România, premierul Ilie Bolojan anunţând că va fi trimis Parlamentului cu solicitarea să fie adoptat în procedură de urgenţă. Potrivit premierului, proiectul rezolvă o problemă care ţine de echitate, de economii în sectorul public şi de posibilitatea de a creşte în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile în sectorul public.

Premierul a anunţat că Executivul a adoptat proiectul de lege privind interdicţia cumulului pensiilor speciale cu salariul în administraţia publică din România.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

”Acest proiect de lege va fi trimis Parlamentului cu solicitarea să fie adoptat în procedură de urgenţă, în aşa fel încât să rezolvăm o problemă care ţine de echitate, o problemă care ţine de economii în sectorul public şi, de asemenea, una care ţine de posibilitatea de a creşte în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile în sectorul public”, a spus şeful Executivului.

Anunțul lui Dragoș Pîslaru: Facem ordine în sectorul public

Potrivit ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% pentru pensionarii care vor dori să rămână în activitate.

"Astăzi facem ordine în sectorul public. Proiectul este, în primul rând, o problemă de echitate, pentru că nu se mai poate încasa în același timp și pensie specială integrală, și salariu întreg, tot de la stat. Astăzi, în ședința extraordinară de Guvern, proiectul de lege pe care l-am adoptat a fost anunțat în spațiul public de ceva vreme. (...) Proiectul clarifică regimul atât pentru pensionari, cât și pentru angajații în funcțiile publice. Este foarte important de clarificat faptul că, pentru cei cu pensii speciale și cei cu pensii militare de serviciu, proiectul clarifică aceste condiții. În primul rând, dacă vor dori să rămână în activitate, vor putea să facă acest lucru, exprimându-și opțiunea de a rămâne în activitate, dar trebuie să accepte ca pensia aceasta non-contributivă să fie redusă cu 85% pe perioada activității. Dacă vor alege să se retragă, evident, pensia se păstrează integral", a spus Dragoș Pîslaru.

Potrivit acestuia, proiectul vizează doar sectorul public și doar pe cei cu pensii speciale. În sectorul privat, cumulul pensiei cu salariul este în continuare permis pentru orice fel de categorie de pensionare.

Ce economie face statul prin interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a fost întrebat după şedinţa de Guvern ce economie face statul prin tăierea acestor pensii speciale, prin interzicerea cumulului pensie-salariu dar şi prin încetarea detaşărilor şi transferurilor.

"Există mai multe evaluări parţiale. Din păcate, statul român nu excelează pentru faptul acesta, că nu ţine o evidenţă foarte clară a persoanelor din funcţia publică. Este o problemă pe care o constat acum şi când am sub lupă legea salarizării", a arătat ministrul interminar.

"Vă pot spune că discutăm de nişte economii care sunt substanţiale. Nu vă pot da o cifră fixă, dar cu siguranţă discutăm de sute de milioane de lei ca ordin de mărime, dacă nu cumva peste un miliard de lei", a răspuns Pîslaru, arătând că este vorba de impactul nu doar pe interzicerea cumulului ci şi privind scoaterea posturilor vacante.

Întrebat despre câte persoane este vorba în privinţa cumulului pensie salariu, în condiţiile în care premierul Bolojan vorbise, într-o emisiune de 15.000 de persoane, plus peste 10.000 în zona de detaşări, Pîslaru a confirmat cifrele.

"Cu siguranţă, ordinul de mărime vi-l pot confirma. Ceea ce vă pot spune este că au mai existat evoluţii de la primele declaraţii ale prim-ministrului", a spus ministrul Pîslaru, arătând că, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, care se ocupă de zona aceasta de administraţie, va putea răspunde foarte repede la această întrebare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că vom avea un premier desemnat până la sfârşitul săptămânii?
Observator » Ştiri politice » Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat a fost adoptat. Anunţul făcut de Bolojan