PSD decide luni dacă iese sau nu de la guvernare. Grindeanu anunţă reuniune de urgenţă
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că Biroul Permanent Național al partidului se va reuni, luni, pentru a stabili situaţia din Coaliţie.
Decizia a venit după poziţionarea USR faţă de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu.
"În opinia PSD, acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției, contrare obligațiilor legale și normelor de conduită instituțională, afectează nu doar relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci și echilibrul necesar în funcționarea Guvernului.
PSD decide dacă iese sau nu de la guvernare
Partidul Social Democrat consideră că, indiferent de diferențele ideologice sau de interpretările istorice, respectul față de instituțiile statului, față de normele constituționale și față de memoria istorică trebuie să prevaleze în viața politică. Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională.
Reuniunea Biroului Permanent Național are ca obiectiv evaluarea impactului acestor evenimente asupra funcționării Coaliției de guvernare și stabilirea unei poziții clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale, în condiții de respect reciproc și corectitudine politică.
PSD rămâne angajat în susținerea unei guvernări stabile, în interesul cetățenilor, dar subliniază că loialitatea politică, buna-credință și dialogul între parteneri reprezintă fundamente indispensabile ale oricărei construcții politice durabile", a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰