Video Referendumul lui Nicuşor Dan, aprobat în Consiliul General al Capitalei. La ce întrebări vor răspunde bucureştenii
Consilierii generali au votat propunerea de referendum a primarului general al Capitalei. Nicuşor Dan va introduce, în prima zi de alegeri prezidenţiale, un referendum cu două întrebări, la care oamenii să răspundă cu "DA" sau "NU": dacă oamenii sunt de acord ca autorizaţiile de construire să fie emise doar de Primăria Capitalei şi dacă instituţia ar trebui să împartă şi banii primăriilor de sector. Pe lângă aceste două chestiuni, PSD va include şi o a treia întrebare, despre consumul de droguri în școli. Proiectul de referendum a trecut în CGMB cu 47 voturi "pentru".
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ultimele clipe din viaţa lui Silviu Prigoană. S-a prăbuşit la masă cu prietenii, la restaurantul pe care-l frecventa săptămânal
Consiliul General al Capitalei a aprobat, luni, organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".
Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli. Acest amendament a fost aprobat de Consiliul General cu 45 de voturi "pentru", trei abţineri şi un vot "împotrivă".
Astfel, cele trei întrebări la care bucureştenii sunt aşteptaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" sunt următoarele:
- 1."Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?"
- 2. "Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?"
- 3. "Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰