Video Reforma administrației. Reducerea de 10% se va aplica și în Armată, Interne și Servicii Secrete
Coaliţia de guvernare pregăteşte noi măsuri de austeritate. Surse Observator spun că tăierea de zece procente din cheltuielile de personal se va aplica inclusiv în Armată, Ministerul de Interne şi Servicii Secrete. În schimb, în Educaţie, cheltuielile cu profesorii ar putea fi tăiate cu 4%.
La începutul negocierilor pentru reforma administrației centrale și locale, liderii coaliției erau de acord că ar trebui să existe mai multe excepții, în principal în ceea ce privește instituțiile de forță: Armata, Ministerul de Interne, Serviciile Secrete, dar și Educația și Sănătatea. Doar că, după discuțiile purtate aseară la Palatul Victoria, în ședința coaliției de guvernare, s-a ajuns la concluzia că ar trebui să fie eliminate toate excepțiile din reforma administrației locale și centrale, iar reducerea cheltuielilor de personal cu 10% să nu se aplice doar în primării, consilii județene și alte instituții locale și centrale, ci inclusiv în ceea ce privește Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, serviciile secrete și angajații din educație, practic. Ceea ce înseamnă că, în acest moment, după ce Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pe reforma administrației centrale și locale, această reducere de 10% a cheltuielilor de personal ar trebui aplicată inclusiv pentru angajații din armată, pentru cei din poliție, din jandarmerie și pentru profesori.
Însă aici există o excepție, spun surse politice. S-a discutat aseară, în ședința coaliției de guvernare, că în cazul educației s-a aplicat deja o reducere de 6%, așa că, pentru profesori, reducerea nu va fi de 10%, ci se va aplica doar diferența de 4% peste acel 6% care s-a tăiat inițial, astfel încât, în total, să rezulte o diferență de 10%, o reducere a cheltuielilor de personal de 10%.
Printre liderii coaliției de guvernare, părerile sunt împărțite
Cei de la PSD spun pe surse că nu ar fi vorba despre o tăiere a salariilor în aceste instituții, ci că se vorbește mai degrabă despre o reducere a cheltuielilor totale, inclusiv cele cu bunurile și serviciile. Însă există alți lideri din coaliție, mai exact lideri din UDMR și USR, care vorbesc clar despre tăieri de salarii și nu se feresc să spună acest lucru. De pildă, mai devreme, în Parlament, au fost lideri din UDMR care au spus cu subiect și predicat că s-a discutat aseară inclusiv despre tăierea salariilor în toate aceste domenii. Rămâne de văzut care va fi forma finală a reformei administrației centrale și locale, care ar trebui să fie pusă în transparență publică astăzi de Ministerul Dezvoltării, iar săptămâna viitoare, cel târziu, premierul Ilie Bolojan să vină în fața Parlamentului și să-și asume răspunderea pentru aceste reforme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰