Siegfried Mureşan: PSD a dovedit iar că pune partidul înaintea ţării. Noi am luat în serios această desemnare
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, luni, înainte de audierea miniștrilor săi în comisiile parlamentare, că potrivit aritmeticii parlamentare, guvernul său are 170 de voturi. De asemenea, el a arătat că a avut discuții cu parlamentarii neafiliați și va merge la grupul minorităților iar discuțiile, cu ei, se referă, într-adevăr, la reducerea numărului de parlamentari. Premierul desemnat a subliniat că, potrivit programului său, vom avea o reducere a numărului de parlamentari cu 13%, însă va merge și va discuta cu minoritățile naționale și va încerca să găsească o soluție, astfel încât să nu fie afectate de această reducere.
"Am văzut în această dimineaţă decizia Partidului Social-Democrat de a nu susţine guvernul nostru, în momentul de faţă. De la desemnarea a mea drept candidat pentru funcţia de prim-ministru de către preşedintele României, Partidul Social-Democrat a căutat pretexte pentru continuarea crizei politice. Dacă Partidul Social-Democrat nu va vota acest guvern, atunci Partidul Social-Democrat continuă criza politică, şi dacă Partidul Social-Democrat nu va vota acest guvern pro-european cu miniştrii pro-europeani şi cu program pro-european, atunci Partidul Social-Democrat nu va mai putea convinge pe nimeni că este partid pro-european", a spus premierul desemnat Siegfried Mureşan, la Parlament, înainte de audierea miniştrilor săi, potrivit News.ro.
Mureşan: PSD pune partidul înaintea ţării
El a precizat că, în unanimitate, astăzi, după o şedinţă de câteva minute, fără a analiza serios programul de guvernare, cei de la PSD au luat această decizie.
"PSD-ul, astăzi a dovedit din nou că pune partidul înaintea ţării. Ţara are nevoie de depăşirea crizei politice. Noi, cele trei partide, am luat în serios această desemnare. Am venit cu programul de guvernare, cu lista de miniştri şi mergem acum, pentru a îndeplini procedurile", a arătat el.
Siegfried Mureşan a mai spus că votul are loc în Parlamentul României şi a fost extrem de straniu să vadă preşedintele Camerei Deputaţilor cerându-i să întoarcă spatele Parlamentului României să nu meargă la vot.
"Mergem la vot. (..) Cu aritmetica parlamentară, situaţia este următoare. Noi, cele trei grupuri parlamentare, PNL, USR şi UDMR, avem 170 de voturi. Am avut discuţii şi cu parlamentarii neafiliaţi. Chiar acum, voi merge la o discuţie cu grupul minorităţilor naţionale", a spus Mureşan.
"Discuţiile cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale se referă, într-adevăr, la numărul de parlamentari. Noi am agreat, în coaliţie ca, pe durata mandatului acestui guvern, să reducem numărul de parlamentari, conform rezultatelor ultimului recensământ. Populaţia în România a scăzut şi, conform rezultatelor ultimului recensământ, vom avea o reducere a numărului de parlamentari cu 13%. Vom merge şi vom discuta cu minorităţile naţionale şi vom încerca să găsim o soluţie, astfel încât ele să nu fie afectate de această reducere", a menţionat Mureşan.
