Antena Meniu Search
x

Sorin Oprescu, la DNA! Ce declarații a făcut fostul edil al Capitalei

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte.

La intrarea în sediul DNA, el a susținut că nu știe pentru ce a fost chemat și nu a dorit să facă niciun fel de alt comentariu.

Potrivit unor surse judiciare, este posibil ca Oprescu să fi fost chemat pentru schimbarea încadrării juridice.

Tribunalul București a admis vineri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.

Oprescu se află în prezent în arest la domiciliu, el fiind cercetat de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și constituire de grup infracțional organizat.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri politice » Sorin Oprescu, la DNA! Ce declarații a făcut fostul edil al Capitalei