Observator » Ştiri politice » SURSE: Scandal uriaș între președinte și PNL la Cotroceni. Nicușor Dan a țipat la Bolojan și a ieșit din sală

SURSE: Scandal uriaș între președinte și PNL la Cotroceni. Nicușor Dan a țipat la Bolojan și a ieșit din sală

SURSE: Scandal uriaș între președinte și PNL la Cotroceni. Nicușor Dan a țipat la Bolojan și a ieșit din sală Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan. 20 iunie 2025 - ProfiMedia
Bianca Iacob | Timp citire: 3 minute
Publicat la 26.06.2026, 21:03 | Modificat la 26.06.2026, 21:03

Discuţia dintre PNL şi Nicuşor Dan de la Cotroceni a fost extrem de tensionată, cu ameninţări lansate de ambele părţi, transmit surse Observator. 

Sursele Observator susţin că Nicuşor Dan a fost furios pentru că partidele nu au reuşit să ajungă la un acord privind viitorul Guvern. Şeful statului ar fi dat vina pe Ilie Bolojan pentru situaţia creată. Preşedintele ar fi ţipat la liderul PNL şi l-ar fi ameninţat că va publica angajamentul făcut de acesta, prin care ar susţine un guvern Tomac.

În replică, Bolojan ar fi spus că va răspunde public acuzaţiilor, dacă preşedintele alege să recurgă la acest gest. În acel moment, şeful statului ar fi ieşit din sală.

Preşedintele PNL a spus că nu va susţine un guvern PSD, pentru că "nu are încredere" în social-democraţi.

Articolul continuă după reclamă

Nicuşor Dan ar fi încheiat discuţia cu o nouă ameninţare, spunând că va da public vina pe Ilie Bolojan pentru blocajul politic.

Mesajul lui Nicuşor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, într-o postare pe X, că România a revenit la blocajul politic pe care îl considera depăşit marţi. Preşedintele susţine că, în urma consultărilor, singura formulă care părea să poată strânge o majoritate parlamentară era un guvern minoritar PSD, dar că PNL şi-ar fi schimbat poziţia între timp.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

PNL transmite că nu îl va susţine pe Grindeanu

PNL respinge acuzaţiile că ar bloca formarea Guvernului şi transmite că nu îl va susţine pe Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim-ministru fără o asumare clară a obiectivelor guvernării. Siegfried Mureşan spune că liberalii au propria soluţie pentru depăşirea crizei politice.

Partidul Național Liberal nu îl va susține - și nici nu a spus vreodată că îl va susține - pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, cu autonomie totală și fără nicio asumare concretă privind obiectivele guvernării", a transmis Siegfried Mureşan.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Liberalul afirmă că România are urgenţe clare, printre care implementarea reformelor din PNRR, reducerea deficitului, atragerea fondurilor europene şi a investiţiilor private. Mureşan susţine că nu a văzut "nicio preocupare concretă" din partea lui Sorin Grindeanu şi a PSD pentru rezolvarea acestor probleme.

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează altă propunere de premier

Sorin Grindeanu acuză PNL, USR şi UDMR că tergiversează formarea unui guvern cu puteri depline şi susţine că PSD şi-a păstrat aceeaşi poziţie de la începutul negocierilor: formarea unui guvern stabil şi funcţional.

Liderul PSD afirmă că partidul a făcut concesii importante în cele 50 de zile de discuţii, inclusiv acceptarea unui premier din partea unui partid clasat sub PSD la alegeri, dar respinge reluarea mecanismului rotativei şi susţinerea unui guvern în care PSD ar oferi doar voturile, fără să participe la asumarea deciziilor.

Grindeanu spune că "spaţiul compromisului este epuizat" şi că PSD nu va mai înainta o altă propunere. El acuză celelalte partide că vor să rămână pe funcţii şi privilegii şi transmite că PSD nu se teme de votul cetăţenilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Declaraţia se încheie cu un atac direct la Ilie Bolojan, căruia Grindeanu îi transmite ironic: "Vin agenţiile de rating! Ar fi bine să înveţi engleză până atunci!".