Traian Băsescu loveşte dur social-democraţii: "PSD este inapt pentru guvernare". Fostul preşedinte propune o soluţie la criza politică
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a scris duminică, pe Facebook, că PSD este „inapt” pentru guvernare, deoarece refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept, fiind necesar ca acest partid să fie trimis în opoziţie, context în care responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis va fi covârşitoare în această perioadă.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a scris duminică, pe Facebook, că PSD este „inapt” pentru guvernare, deoarece refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept, fiind necesar ca acest partid să fie trimis în opoziţie, context în care responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis va fi covârşitoare în această perioadă.
„PSD, un partid inapt pentru guvernare! PSD este un partid care nu este capabil să guverneze, chiar dacă are un suport popular important. Defectul major este acela că atunci când ajunge la putere, vrea să guverneze după regulile proprii şi nu după regulile constituţionale”, a scris senatorul PMP.
El a dat câteva exemple în care arată că PSD este „inapt pentru guvernare”.
„Ponta: în 2012, la suspendare, blochează prin OUG dreptul CCR de a verifica pentru constituţionalitate hotărârile Parlamentului. Efectul? Şi UE şi SUA pun sub semnul întrebării statul de drept în România, se multiplică obligaţiile din MCV, iar UE decide blocarea accesului în Spaţiul Schengen care trebuia să se producă începând cu 1 octombrie 2012. Grindeanu: servil şi umil, în februarie 2017 emite pe furiş, fără dezbatere publică celebra OUG 13, dedicat acoperirii infracţiunilor şefului său de partid, Liviu Dragnea şi nicidecum descongestionării penitenciarelor. Efectul? Europenii pun sub semnul întrebării statul de drept în România şi sute de mii de români ies în stradă cerând plecarea guvernului”, a arătat liderul PMP, care a mai dat şi alte exemple în acest sens.
„Dragnea: decembrie 2016 instaurează un regim de tip FSN, asemănător regimului comunist, în care, sub comanda unui singur om, partidul se substituie şi guvernului şi parlamentului. Efectul? România revine la «valorile politice» ale începutului anilor '90, sub ochii unei populaţii majoritar tolerantă la derapajele de la democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept, dacă i se măreşte salariul şi se extind ajutoarele sociale. Dragnea: iunie 2017 decide retragerea sprijinului politic pentru guvernul pe care el însuşi l-a instalat acum 6 luni. Motivul? Pentru că Grindeanu şi Tudorel Toader refuză să introducă în Codul Penal pragul care l-ar salva de puşcărie pe Aiatolahul PSD. Efectul? Instabilitate politică, iar partenerii României nu mai înţeleg dacă România a evoluat faţă de mineriada din 1990 în ceea ce priveşte statul de drept”, a completat preşedintele PMP.
Traian Băsescu a susţinut că PSD trebuie trimis în opoziţie, context în care responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis va fi covârşitoare în această perioadă.
„Concluzie! Oricât ar fi de mare, PSD-ul este inapt pentru guvernare pentru că refuză respectarea regulilor democratice specifice statului de drept. Singura soluţie pentru ca România să-şi reia cursul spre consolidarea statului de drept şi să poată evolua pozitiv, este trimiterea acestui partid în opoziţie. Aici, responsabilitatea Preşedintelui Iohannis va fi covârşitoare în următoarele zile”, a conchis senatorul PMP.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰