Antena Meniu Search
x

Viorica Dăncilă despre demisie: ”Nu e un moment de slăbiciune, e un moment de demnitate”

Viorica Dăncilă a confirmat marți seară că a demisionat din funcția de Președinte al Partidului Social Democrat. Ea a susținut o conferință de presă, în care a precizat însă că va rămâne în conducere.

Cristian Toteştean
de Cristian Toteştean

la 27.11.2019, 00:40

Viorica Dăncilă anunță momentul demisiei
Viorica Dăncilă a confirmat la o conferință de presă că și-a dat demisia - Observator

Viorica Dăncilă a confirmat marți seară că a demisionat din funcția de Președinte al Partidului Social Democrat. Ea a susținut o conferință de presă, în care a precizat însă că va rămâne în conducere.

La sfârșitul ședinței CEx, Viorica Dăncilă a venit să dea declarații alături de noul lider interimar al partidului Marcel Ciolacu și de noul Secretar General Paul Stănescu.

”Am înțeles opinia colegilor mei, faptul că se dorește o resetare a partidului. Nu e un moment de slăbiciune, e un moment de demnitate. Eu consider că a trebuit să-mi dau demisia din funcția de președinte al Partidului Social Democrat. Consider că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să obţinem un rezultat bun, ca să mobilizăm electoratul, dar acum, în urma discuţiilor am înţeles că se doreşte o resetare a partidului şi că această resetare presupune o echipă care să preia conducerea partidului, o altă viziune, un alt program”, a declarat Dăncilă.

Ea a dat de înțeles însă că va rămâne în conducerea partidului.

”Vreau să garantez colegilor mei că din această echipă va face parte și Viorica Dăncilă”, a spus fostul candidat la președinție.

În fața reporterilor, Dăncilă a susținut că nu a fost presată să renunțe la funcție.

”Colegii au considerat că așa este bine pentru partid. Dacă nu voiam, spuneam: nu îmi dau demisia. Astăzi am ascultat opinia fiecărui coleg, astfel încât la finalul ședinței să luăm decizia cea mai bună”, a spus Viorica Dăncilă.

- Acest articol este în curs de actualizare -

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri politice » Viorica Dăncilă despre demisie: ”Nu e un moment de slăbiciune, e un moment de demnitate”