Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PREMIERĂ în România: Astăzi este sărbătorită Ziua națională a produselor agroalimentare românești, un motiv de #RoMândrie

Astăzi este sărbătorită, în premieră în România, Ziua națională a produselor agroalimentare românești.

de Redactia Observator

la 10.10.2017 , 19:08

Astăzi este sărbătorită, în premieră în România, Ziua națională a produselor agroalimentare românești.

"Ziua Națională a produselor agroalimentare românești" va fi marcată în toată țara,  în perioada 10-15 octombrie, prin organizarea de programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social și științific, consacrate promovării produselor agroalimentare românești și câștigării încrederii consumatorului.

În București, evenimentul susținut de MADR și Primăria Capitalei va fi marcat în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, printr-un Târg de produse agroalimentare românești la care vor participa peste 100 de producători autohtoni din mai multe regiuni ale țării.

Articolul continuă după reclamă

Aceștia vor aduce, spre vânzare, preparate din carne — cârnați, virșli, salam, untură, jumări din carne de porc, slănină, jambon din porc Mangalița și Bazna, produse de panificație și patiserie (cozonac secuiesc, plăcinte, turtă dulce, prăjituri, tort, doboș, ruladă de ciocolată, saleuri, cozonac etc), brânzeturi și produse lactate (sana, iaurt, kefir, cașcaval, brânză topită, brânză de oaie și de bivoliță, cașcaval afumat și neafumat, smântână, telemea etc).

Pe lângă produsele agroalimentare românești, producătorii vor aduce și flori, produse cosmetice realizate din uleiuri vegetale, obiecte de decor realizate de meșteșugari și meșteri populari precum ceramică de Horezu sau Corund, ii din borangic, ii de Breaza, opinci, costume populare oltenești, obiecte decorative din lemn, icoane, păpuși, linguri.

În urmă cu un an, Observatorul a lansat campania RoMândria, care își dorește să atragă atenția românilor asupra valorilor țării lor, asupra a ceea ce este românesc veritabil.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » RoMândria » PREMIERĂ în România: Astăzi este sărbătorită Ziua națională a produselor agroalimentare românești, un motiv de #RoMândrie