Antena Meniu Search
x

Curs valutar

#RoMandria. Sir George Iacobescu, cel mai de succes om de afaceri român al tuturor timpurilor își spune povestea pentru prima oară în fața unei camere de filmat

Un român uimeşte Londra şi, de la mii de kilometri distanţă, ne învaţă ce înseamnă RoMândria. Fugit de regimul comunist, George Iacobescu a trecut prin Canada, Statele Unite, până a ajuns în Marea Britanie. A ridicat al doilea centru financiar al Londrei si al Europei. A primit titlul de Sir de la Regina Marii Britanii. Şi a fost decorat şi de Casa Regală a României, pentru că nu a uitat de unde a plecat. 

de Redactia Observator

la 11.10.2017 , 00:08

Un român uimeşte Londra şi, de la mii de kilometri distanţă, ne învaţă ce înseamnă RoMândria. Fugit de regimul comunist, George Iacobescu a trecut prin Canada, Statele Unite, până a ajuns în Marea Britanie. A ridicat al doilea centru financiar al Londrei si al Europei. A primit titlul de Sir de la Regina Marii Britanii. Şi a fost decorat şi de Casa Regală a României, pentru că nu a uitat de unde a plecat. 

“Cred ca arta in viata este sa ridici ochii in sus, sa vezi ce poti sa faci si dupa aia sa-i ridici mult mai sus decat poti sa faci”, spune Sir George Iacobescu, presedinte executiv Canary Wharf

La 70 de ani, Sir George Iacobescu, cel mai de succes om de afaceri roman al tuturor timpurilor îşi spune povestea de succes pentru prima oara in fata unei camere de filmat.

Vezi și

“Am stat pe strada Aurel Vlaicu şi in continuare de cate ori ma intorc in Bucuresti ma duc pe strada aia si cateodata 50 - 60 de ani de viata se comprima in 10 secunde si deodata traiesti un vis viu”, povesteşte Sir George iacobescu.

Pe acelaşi subiect

S-a născut într-o familie de intelectuali care a fost nevoită să-şi vândă toate amintirile ca să supravieţuiască regimului comunist.

“Nu numai ca au trebuit sa vanda colectia de arta dar au trebuit sa-si vanda si verighetele ca sa cumpere de mancare. Iar bunica mea statea pe treptele unei piete si astepta inchiderea pietei ca sa cumpere oua sparte pentru ca nu ne puteam permite sa cumparam oua intregi”.

La câţiva ani după ce a absolvit Facultatea de Constructii Civile si Industriale la Universitatea din Bucuresti, Sir George si-a cumparat libertatea. La propriu.

“A fost un moment in istorie cand Romania sau guvernul, in momentul acela, vindeau oameni. Si interesant, banii au fost platiti cu 3 ani inainte de a reusi să plec din Romania. Dar in momentul in care am iesit din Romania am scris inapoi la prietenii mei că merita sa vin in genunchi pana in Canada pentru schimbarea de regim si de atmosfera pe care am gasit-o acolo”, povesteşte omul de afaceri.

Libertatea i-a adus si postul de vicepreședinte al celui mai mare dezvoltator de proiecte imobiliare din America. Preţul iubirii, însă, a fost mult mai mare. Gabriela, pe atunci logodnica lui Sir George, a rămas în România comunistă.

Sir George le-a scris tuturor sefilor de state democratice sperand ca povestea lui de iubire ii va induiosa iar un congresman american a conditonat acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate. Autorităţile de la Bucureşti au ignorat pentru scurt timp regula care spunea că un român stabilit în afara ţării nu se putea căsători cu un român de acasă.

“Au scos acest memo de pe perete pentru 2 zile si imediat dupa ce ne-am casatorit l-au pus inapoi pe perete. Americanii au semnat, noi ne-am casatorit si ei au pus inapoi memo-ul pe perete”.

Dar asta nu a fost totul. Comuniştii le-au permis doar să se căsătorească, nu şi să părăsească ţara împreună.

“A urmat o greva a foamei la Natiunile Unite si pana la urma am reusit”, spune Iacobescu.

Cu toate acestea, Sir George îi este recunoscător României în care s-a născut.

“Lucram in timpul zilei ca inginer si noaptea lucram ca muncitor in constructie si ca inginer mi-am dat seama ca nu aveam nimic de invatat in Canada. Adica tot ce aveam nevoie invatasem. Deci am avut o scoala si o facultate extraordinar de bune si am avut profesori care probabil nu exista nici astazi in multe tari”.

Sir George Iacobescu e încă român.

“Cand am trait in Canada eram canadian. Cand am trait la New York eram tot canadian. Cand am venit in Anglia am devenit englez născut in Romania. Nu exista vreodata sa nu fiu caracterizat ca Sir George Iacobescu, nascut in Romania. Cred ca primul lucru este sa nu uiti de unde vii si oamenii de serviciu si garzile de paza imi spun George si am o organizatie extraordinar de orizontala pentru ca realitatea este ca nimeni nu poate sa realizeze ceva fara aiba oameni in jurul lor”, spune omul de afaceri.

E unul dintre crezurile care l-au adus aici. In pozitia de presedinte executiv al Canary Wharf, al doilea centru financiar al Londrei si al Europei, cu 35 de turnuri si 1,7 milioane de metri patrati construiti. Canary Wharf e un oras in oras cu cladiri de birouri, malluri, parcuri, gradinite, restaurante sau sali de sport. Și totul a fost construit de la zero.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » RoMândria » #RoMandria. Sir George Iacobescu, cel mai de succes om de afaceri român al tuturor timpurilor își spune povestea pentru prima oară în fața unei camere de filmat