Antena Meniu Search
x

Curs valutar

416 noi infectați cu coronavirus în România. Numărul total al bolnavilor a ajuns la 28.582

Grupul de Comunicare Stategică a anunțat, sâmbătă, 4 iulie 2020, 416 de noi cazuri de coronavirus depistate în România, în ultimele 24 de ore.

de Veronica Micu

la 04.07.2020 , 13:35

- Profimedia / imaginie ilustratuvă
  • La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți.
  • 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Până astăzi, 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate, dintre care 19.854 de pacienți vindecați și 1.007 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea. 

Articolul continuă după reclamă

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 759.037 de teste. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 434 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sănătate » 416 noi infectați cu coronavirus în România. Numărul total al bolnavilor a ajuns la 28.582