Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş: 420 de apeluri în 24 de ore, 70% pentru cazuri de COVID-19. ”Protejaţi-vă cât de mult puteţi”
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul, anunţă, duminică dimineaţă, că s-au înregistrat 420 de apeluri în 24 de ore, dublu faţă de acum o săptămână, iar 70% dintre cazuri sunt pacienţi COVID. ”Protejaţi-vă cât de mult puteţi”, transmite medicul.
”Dispecerat Ambulanţa Argeş- 420 de apeluri în 24 de ore. 70% pentru cazuri de COVID-19. Numărul solicitărilor s-a dublat în ultima săptămână”, a scris, duminică, pe Facebook, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul.
Medicul cere tuturor să se protejeze cât de mult pot şi să se vaccineze, scrie News.ro.
Protejaţi-vă cât de mult puteţi!
”Fiţi responsabili ! Protejaţi-vă cât de mult puteţi! VACCINAŢI-VĂ pentru a nu ajunge la spital şi pentru a stopa pandemia”, a mai transmis medicul.
Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate zilnic a crescut de la 2.520 în 10 septembrie la 12.590, în 2 octombrie, arată o analiză a autorităţilor. Faţă de aceeaşi dată, numărul pacienţilor aflaţi la ATI aproape s-a triplat, de la 543 la 1.412.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰