Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dr. Cătălin Apostolescu, despre lupta cu pandemia de Covid: "Am ajuns să punem pacienţi şi în paturile luate din secţiile de copii"

Dr. Cătălin Apostolescu, medic infecţionist, manager la spitalul Matei Balş, a dezvăluit pentru Observator care a fost cel mai greu moment din anul dominat de pandemia de coronavirus.

de Ema Schweninger

la 28.03.2021 , 08:36

Momente grele au fost povestite de Dr. Cătălin Apostolescu pentru Observator, care au avut loc în primul an de pandemie - Profi Media

Toate paturile erau ocupate, medicii făceau eforturi supraomeneşti

Reporter: "Care a fost cel mai greu moment din acest an?"

Cătălin Apostolescu: "Cele mai grele momente au fost în toamna anului trecut: sfârşitul lunii septembrie, octombrie, noiembrie, începutul lui decembrie, când realmente eram copleşiţi, când realmente ajunseserăm să punem pacienţi în fiecare pat şi fiecare pătuţ disponibil. Aveam şi nişte paturi pentru adolescenţi în cadrul secţiilor de copii. Chiar şi acolo dacă era o persoană mai minionă adultă a fost pusă. Când în fiecare dimineaţă, garda preda tura cu 25, 30 de pacienţi care stăteau în aşteptare în camera de primiri urgenţe, în centrul de primiri urgenţe. Pe paturile de consultaţii, pe canapele, pe scaune, în fund şi a trebuit să improvizăm tot soiul de metode să le administrăm oxigen acestor pacienţi, pentru că spitalul era plin, pentru că practic, cum se elibera un pat, imediat era ocupat. Nu ştiu dacă ştiţi dar în spital există nişte proceduri. În momentul în care se eliberează un pat, el trebuie decontaminat, schimbat evident lenjerie, pe cât posibil sterilizată camera. Nu am mai avut timp de multe ori să facem aceste lucruri. Se schimba doar aşternutul, se pulveriza repede patul cu dezinfectant şi imediat după aceea se ocupa"

Articolul continuă după reclamă

Reporter: "Exista vreun pericol pentru pacienţi?"

Pe acelaşi subiect

Cătălin Apostolescu: "Evident că existau pericole pentru pacienţi pentru că fiecare pacient care intră într-un spital, nu numai în Matei Balş, vine cu microbii lui de acasă. Fiecare pacient care urmează diverse tratamente selectează de asemenea microbi în cadrul spitalizării. Şi atunci aveam tot timpul spectrul infecţiilor nosocomiale deasupra capului. Din păcate, în medicină niciodată nu alegi între bine şi rău ci trebuie să alegi între două rele. Şi încercam să îl alegem pe cel mai mic"

Reporter: "A fost vreun moment în care aţi spus că nu mai faceţi faţă?"

Cătălin Apostolescu: "Da! În acea perioadă am spus că nu mai facem faţă"

Ema Schweninger Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Dr. Cătălin Apostolescu, despre lupta cu pandemia de Covid: "Am ajuns să punem pacienţi şi în paturile luate din secţiile de copii"