Exclusiv

"Cel mai greu, momentul în care trebuia să anunţi familiile". Cum a trăit un an de pandemie dr. Cătălin Apostolescu, managerul spitalului Matei Balş

De Ema Schweninger.
Publicat: 26.03.2021, 17:30.
Actualizat: 26.03.2021, 17:30

În urmă cu un an se declanşa cea mai puternică luptă a omenirii împotriva coronavirusului. Nimeni nu era pregătit pentru ce urma să se întâmple, însă medicii au fost şi sunt cei pe umerii cărora stă salvarea multor pacienţi infectaţi. Dr. Cătălin Apostolescu, medic infecţionist, manager spitalul Matei Balş, a povestit în exclusivitate, pentru Observator, ce a însemnat pentru el un an de pandemie.

Nimeni nu erau pregătit pentru forţa cu care a lovit pandemia de coronavirus

Ema Schweninger, reporter Observator: "Domnule doctor, la sfârşitul lunii februarie, anul trecut, era diagnosticat primul român cu Covid-19. Înainte fuseseră tot felul de alarme false. Cum v-aţi pregătit pentru momentul când se diagnostica primul pacient în România, cu boala aceasta?"

Citește și:

dr. Cătălin Apostolescu, manager spitalul Matei Balş: "Încă de la începutul anului trecut, în măsura în care ştirile privind evoluţia epidemiei în China deveneau din ce în ce mai serioase şi pe măsură ce aveam informaţii că boala începe să apară şi în Europa, în Institutul Matei Balş au început pregătirile pentru pandemia COVID. Aceste pregătiri au constat în elaborarea unor planuri, la nivelul fiecărei secţii, pentru desemnarea de zone contaminate şi zone necontaminate, au însemnat începerea antrenamentului personalului pentru purtarea echipamentului de protecţie, au însemnat achiziţionare de echipament de protecţie. Pregătiri în fiecare secţie, antrenamentele cu fiecare angajat din Matei Balş cum să îmbrace şi cum să dezbrace echipamentele de protecţie, achiziţionarea de echipamente de protecţie. Practic, atunci, în ianuarie 2020, Institutul Matei Balş a achiziţionat toate echipamentele de protecţie care s-au găsit pe piaţă în România. Erau cantităţi mici, dar le-am luat pe toate"

Reporter: "Atunci nu eram atât de speriaţi, nu ştiam exact ce va urma"

Cătălin Apostolescu: "Nu ştiam cu câtă forţă va lovi epidemia, dar chiar şi în cele mai optimiste scenarii, presupuneam că vom avea nevoie de un număr mare de echipamente de protecţie. Noi deja ne confruntaserăm cu alarmele de Ebola şi ştiam cam cât se poate consuma la îngrijirea unui singur pacient şi a fost suficient să facem un calcul aritmetic şi să vedem cam la ce nivele se ridica necesarul de echipament. Era vorba de ordinul zecilor de mii. Pe lună. Pentru tot spitalul. Evident că în acele momente a trebuit să facem faţă crizei care a existat la nivel mondial privind echipamentele de protecţie. Tot în această perioadă, văzând că nu putem obţine necesarul suficient, ne-am gândit la soluţii alternative. Prin urmare, am început să căutăm tipuri de echipament care pot fi resterilizate şi refolosite şi, cu ajutorul sponsorilor, într-o primă fază am reuşit să depăşim această criză, care a existat la nivelul echipamentelor de protecţie, în aşa fel încât în Institutul Matei Balş, nimeni nu a suferit din acest motiv"

Primul pacient cu Covid, în România

Reporter: "Cum a fost când a ajuns primul pacient cu Covid-19 aici? Cum a fost când s-a diagnosticat primul pacient?"

Cătălin Apostolescu: "El era la Târgu Jiu şi am fost anunţaţi că va sosi în cursul serii. A sosit undeva după miezul nopţii. Întâmplător, eram de gardă şi evident că am început să pregătim. V-am arătat la un moment dat că noi, în cadrul institutului avem o mică secţie destinată bolilor înalt transmisibile, o mică secţie care îndeplineşte toate standardele internaţionale de biosecuritate şi, prin urmare, până să sosească pacientul, am avut grijă ca acea secţie să devină funcţională din toate punctele de vedere. Aşa că, în momentul în care a sosit primul pacient, l-am introdus acolo. Împreună cu asistentele care erau de serviciu în acea noapte, am intrat şi ne-am făcut treaba noastră de personal sanitar. Era o boală despre care nu ştiam nimic dar aveam încredere în echipamentele de protecţie, personalul care era împreună cu mine în noaptea aceea a avut încredere în mine pentru că am făcut ceea ce trebuia să fac şi anume am intrat primul ca să ofer un exemplu şi atunci ceilalţi au căpătat încredere şi au venit lângă mine. Practic, ce a urmat a fost o simplă îngrijire a unui pacient: consult clinic, recoltare de analize, administrare de tratament"

Reporter: "Aţi fost stresat, speriat?"

Cătălin Apostolescu: "Am fost stresat în sensul în care definiţia stresului este o reacţie de adaptare. Deci am avut acea formă de stres, care m-a făcut să lucrez mai bine. Nu am experimentat acea formă de stres care să mă paralizeze sau să mă facă să fug"

Reporter: "Când aţi intrat în rezerva pacientului nu v-a fost teamă că v-aţi putea îmbolnăvi?"

Cătălin Apostolescu: "Nu. Nu avea simptome, un pacient care s-a negativat foarte repede. Dar după acest prim pacient au urmat doi pacienţi, după aceşti doi pacienţi au urmat ca în legenda jocului de şah, patru pacienţi şi numărul a început să crească rapid. Deja a trebuit să abandonăm acea secţie, care era prea mică şi care avea ca destinaţie doar izolarea cazurilor 0 şi să deschidem un pavilion dedicat infecţiei SARS-CoV-2. Ce trebuie spus este că în toată această perioadă, în luna ianuarie, în luna februarie, s-a lucrat foarte mult şi la pregătirea infrastructurii pentru primirea unui pacient sau a mai multor pacienţi COVID. În curtea Institutului existau nişte pavilioane care erau abandonate, erau pregătite pentru demolare şi în această perioadă s-a lucrat intens pentru renovarea lor şi darea lor în funcţiune, aşa că am putut să alocăm iniţial un singur pavilion unde aveam vreo 17 paturi. Destul de repede, şi aceste paturi au devenit insuficiente şi din acel moment, treptat, pe rând, au intrat în circuitul COVID toate secţiile spitalului. În aşa fel încât, repede, tot spitalul nostru a devenit spital COVID"

Cele mai grave cazuri de Covid, la spitalul Matei Balş

Reporter: "Cel mai mare spital de boli infecţioase din România, aici au fost cele mai grave cazuri din toată ţara. Cum aţi făcut faţă?"

Cătălin Apostolescu: "Oarecum, s-a aplicat principiul din legiunea străină: mergi sau crapă. N-am avut încotro, cazurile veneau, veneau, veneau, veneau. A trebuit să le acordăm îngrijire, a trebuit să găsim soluţii pentru numărul de cazuri din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai grave"

Reporter: "Care a fost cel mai greu moment din acest an?"

Cătălin Apostolescu: "Cele mai grele momente au fost în toamna anului trecut: sfârşitul lunii septembrie, octombrie, noiembrie, începutul lui decembrie, când realmente eram copleşiţi, când realmente ajunseserăm să punem pacienţi în fiecare pat şi fiecare pătuţ disponibil. Aveam şi nişte paturi pentru adolescenţi în cadrul secţiilor de copii. Chiar şi acolo dacă era o persoană mai minionă adultă a fost pusă. Când în fiecare dimineaţă, garda preda tura cu 25, 30 de pacienţi care stăteau în aşteptare în camera de primiri urgenţe, în centrul de primiri urgenţe. Pe paturile de consultaţii, pe canapele, pe scaune, în fund şi a trebuit să improvizăm tot soiul de metode să le administrăm oxigen acestor pacienţi, pentru că spitalul era plin, pentru că practic, cum se elibera un pat, imediat era ocupat. Nu ştiu dacă ştiţi dar în spital există nişte proceduri. În momentul în care se eliberează un pat, el trebuie decontaminat, schimbat evident lenjerie, pe cât posibil sterilizată camera. Nu am mai avut timp de multe ori să facem aceste lucruri. Se schimba doar aşternutul, se pulveriza repede patul cu dezinfectant şi imediat după aceea se ocupa"

Reporter: "Exista vreun pericol pentru pacienţi?"

Cătălin Apostolescu: "Evident că existau pericole pentru pacienţi pentru că fiecare pacient care intră într-un spital, nu numai în Matei Balş, vine cu microbii lui de acasă. Fiecare pacient care urmează diverse tratamente selectează de asemenea microbi în cadrul spitalizării. Şi atunci aveam tot timpul spectrul infecţiilor nosocomiale deasupra capului. Din păcate, în medicină niciodată nu alegi între bine şi rău ci trebuie să alegi între două rele. Şi încercam să îl alegem pe cel mai mic"

Reporter: "A fost vreun moment în care aţi spus că nu mai faceţi faţă?"

Cătălin Apostolescu: "Da! În acea perioadă am spus că nu mai facem faţă"

Spitalul a continuat să primească pacienţi

Reporter: "Şi, cu toate astea, aţi continuat să primiţi pacienţi"

Cătălin Apostolescu: "Am continuat să primim, pentru că nu exista altă alternativă. Pacienţii ăştia, dacă nu îi primeam noi sau Spitalul Victor Babeş sau celelalte spitale desemnate COVID, rămâneau în stradă"

Reporter: "Au fost doar câteva secunde surprinse de un pacient de la camera de gardă. Aş vrea să îmi povestiţi dvs, care aţi văzut, cum arăta spitalul pe interior. Ce am fi văzut noi dacă am fi intrat?"

Cătălin Apostolescu: "Aţi fi văzut saloane cu foarte mulţi oameni, în proporţie de 85, 90% conectaţi la o sursă de oxigen, oameni care se luptau mulţi dintre ei pentru fiecare gură de aer, aţi fi văzut nişte arătări care erau îmbrăcate în echipamente de protecţie târşiindu-şi botoşii pe holuri, vorbind tare prin mască că altfel nu ne auzeam, încercând să îi ajute pe aceşti oameni. Oameni care... mă refer la personalul nostru după ce stăteau... Teoretic trebuiau să stea maximum 3 ore în echipamentul de protecţie, dar ajungeau să stea unii şi 12. În momentul în care se dezbrăcau, erau deshidrataţi, erau supţi la faţă, erau cu şanţuri pe faţă de la măşti şi cu tricourile şi pantalonii pe care le propriu le puteau stoarce"

Reporter: "Personal, a fost vreun moment care v-a afectat foarte tare? Vreun caz poate?"

Cătălin Apostolescu: "Să ştiţi că pe noi, doctorii, fiecare caz ne afectează. Dacă nu... Sigur, după mulţi ani de practică medicală, începi să îţi dezvolţi nişte mecanisme de autoprotecţie dar dacă nu te implici inclusiv emoţional la fiecare caz, nu ai cum să îl rezolvi. Oamenii nu sunt maşini să aplici nişte proceduri şi pac, pac, s-a terminat. La fiecare caz trebuie să te implici şi inclusiv emoţional, căutând să găseşti acea soluţie care poate ar reuşi să îl salveze pe acel om"

Nu toţi pacienţii cu Covid au putut fi salvaţi

Reporter: "Din păcate, nu toţi au putut fi salvaţi. Cum era pentru dvs când pierdeaţi pe cineva?"

Cătălin Apostolescu: "Cel mai greu moment era în momentul în care trebuia să anunţi familiile, pentru că de bine de rău, vedeai că pacientul se degradează. Adică foarte puţini pacienţi mor subit. Deja tu ca doctor ştii cu o zi înainte, cu câteva ore înainte că acel pacient este din ce în ce mai grav şi că este posibil la un moment dat să moară. Dar momentul cel mai dificil era momentul în care trebuia să anunţi familiile"

Reporter: "Ce simţeaţi dvs ca un medic care s-a luptat pentru pacient, în acel moment, când discutaţi cu familia?"

Cătălin Apostolescu: "Era un amalgan de sentimente, de neputinţă, de părere de rău. Sigur, există permanent la orice doctor şi la orice eşec medical există un raţionament, feedback în care te întrebi ce ai mai fi putut să faci pentru pacientul respectiv, dacă nu cumva, la un moment dat ţi-a scăpat ceva. Poate nu ai sesizat chiar atunci când trebuia un moment de agravare. Sunt momente gânduri de genul acesta care le avem la fiecare pacient al nostru, nu doar la pacienţii COVID. Senzaţia de compasiune faţă de familia respectivă. O senzaţie de oboseală"

Reporter: "La un an de la primul caz de COVID, dvs, personal, cum sunteţi?"

Cătălin Apostolescu: "Obosit"

Reporter: "Ce înseamnă această oboseală? Nu e doar fizică, presupun"

Cătălin Apostolescu: "Oboseală la toate nivelurile"

Reporter: "Cum mai rezistaţi?"

Cătălin Apostolescu: "Nu avem încotro, v-am spus. Ne-am asumat o meserie din care nu putem fugi"

Reporter: "Câţi ani aveţi dvs de profesie? De câţi ani profesaţi ca medic?"

Cătălin Apostolescu: "Anul acesta împlinesc 30 de ani de la absolvirea facultăţii"

Reporter: "Cum a fost momentul acesta al pandemiei raportat la toată cariera dvs? "

Cătălin Apostolescu: "A fost cel mai greu moment al carierei mele"

Epidemia nu o poţi compara cu nimic altceva

Reporter: "Dacă ar fi să îl comparaţi cu ceva, ca să înţeleagă oamenii cât de dur şi greu a fost, cu ce aţi putea să comparaţi pandemia aceasta de COVID-19?"

Cătălin Apostolescu: "Fac o paranteză. Unu la mână că sunt infecţionist şi treaba infecţionistului este să se lupte în primul rând cu epidemiile. Doi la mână că sunt pasionat de istorie, aşa că de-a lungul vieţii mele am citit destul de mult despre multe alte epidemii din istorie. Ştiam cam cum poate să evolueze o epidemie, ştiam cam care este impactul social, emoţional al unei epidemii pentru că este adevărat... În a doua jumătate a secolului 20, omenirea a beneficiat de o perioadă, de o vârstă de aur medicală în care s-au făcut nişte progrese senzaţionale în medicină, în care rata de supravieţuire după multe boli s-a ameliorat spectaculos, în care am reuşit să controlăm boli care terorizau omenirea de mii de ani. Şi foarte mulţi dintre oameni şi foarte mulţi dintre medici au uitat că epidemiile fac din viaţa noastră de specie, de homo sapiens. Noi, cei de aici din Balş aveam chestia asta în minte, prin urmare, dacă mă întrebaţi cu ce aş compara, aş compara cu alte epidemii. Încercam să mă gândesc cum a trecut doctorul Grozovici acum 100 de ani prin epidemia de tifos şi febră tifoidă. Mă întrebam cum au trecut strămoşii noştri prin epidemia de ciumă din vremea domnitorului Caragea acum 200 de ani? Epidemia nu o poţi compara cu altceva. Nu există alte calamităţi care să poată fi comparate cu epidemia. Un cutremur, o inundaţie, pot produce un număr mare de victime dar într-un interval de timp scurt. Războaiele de obicei sunt limitate de bine de rău la o anumită arie geografică. Nu există calamitate care să lovească tot Globul aşa cum loveşte o pandemie, care să ţină atâta timp cât ţine o pandemie. Şi al doilea război mondial a fost limitat la o anumită zonă. Continente întregi nu au fost afectate de război. Pandemia nu a cruţat deocamdată pe nimeni. Şi Europa şi Asia şi America şi Africa, toate sunt afectate de pnandemie"

Reporter: "Când se va termina pandemia aceasta?"

Cătălin Apostolescu: "Nu ştiu"

Reporter: "În câţiva ani sau anul viitor?"

Cătălin Apostolescu: "Din punctul meu de vedere, orice epidemie care se respectă, ţine 3, 5 ani"

În trei luni am putea vedea o altă creştere a infectărilor

Reporter: "Ce va urma în ţara noastră, pentru că acum suntem pe un platou, lumea e foarte relaxată în jurul nostru?"

Cătălin Apostolescu: "Acum suntem într-o perioadă de acalmie şi nu trebuie să ne facem iluzii că s-a terminat pandemia. E foarte posibil ca într-o lună, ca în trei luni, să asistăm la o creştere din nou a numărului de cazuri. Şi este foarte posibil de asemenea ca numărul de cazuri din acest să-i zicem val, să fie mai mare decât cel din valul precedent"

Reporter: "Cât de mare?"

Cătălin Apostolescu: "Nu ştiu"

Reporter: "La ce vă aşteptaţi să se întâmple în institutul dvs? Ce poate să se întâmple mai mult decât ce aţi avut până acum?"

Cătălin Apostolescu: "Păi, pe principiul că nici cea mai frumoasă femeie nu poate da mai mult decât are, în momentul în care Institutul Matei Balş va fi plin, va fi plin. Şi acum suntem. E adevărat, cu un număr redus de paturi datorită incendiului de acum o lună de zile, avem paturile ocupate în proporţie de 90%"

Reporter: "Faceţi pregătiri în institut pentru acel moment?"

Cătălin Apostolescu: "Facem pregătiri, încercăm să accelerăm pe cât posibil redarea în folosinţă a acelui pavilion"

Reporter: "Ce înseamnă acest lucru?"

Cătălin Apostolescu: "Înseamnă încă 130 de paturi"

Reporter: "Şi paşii pe care îi faceţi?"

Cătălin Apostolescu: "Sunt paşi procedurali, sigur, va trebui terminată ancheta organelor în drept, va trebui făcută evaluarea de către asigurator, va trebui făcută o extertiză tehnică a pavilionului şi, după aceea, începută efectiv lucrările de reabilitare a lui"

Fenomenul de burnout se manifestă acut şi la cadrele medicale

Reporter: "S-a vorbit foarte mult despre burnout în cazul cadrelor medicale. Dvs simţiţi că sunteţi într-o astfel de situaţie?"

Cătălin Apostolescu: "Da! Toată lumea resimte acest burnout. Iar în spitalul nostru, nu numai cadrele medicale, pentru că nu se vorbeşte niciodată, dar pentru ca un spital să funcţioneze, e nevoie şi de munca celor care nu sunt implicaţi în mod direct în actul medical. Mă refer la serviciile de achiziţii, serviciile financiare, aprovizionarea, partea administrativă, partea tehnică care toţi au muncit, uneori zi şi noapte, weekenduri, sărbători legale"

Reporter: "Personal, cum simţiţi, ce înseamnă acest burnout?"

Cătălin Apostolescu: "Definiţia oficială a burnoutului înseamnă sindromul de epuizare afectivă, adică ajungi să nu îţi mai pese, să ajungi să lucrezi mecanic"

Reporter: "Dar nu sunteţi aşa. Sau sunteţi aşa?"

Cătălin Apostolescu: "Ne apropiem de pragul ăla, dar acum fiecare individ are pragul lui de burnout, fiecare individ resimte în felul lui burnoutul. Nu sunt doi oameni care să experimenteze la fel"

Reporter: "Cât de mult aţi muncit în perioada aceasta? Vă ştiu de mulţi ani şi ştiu că şi înainte, tot timpul aţi fost un om foarte dedicat profesiei, vă găseam aici la ore foarte matinale, foarte târzii, tot timpul la spital"

Cătălin Apostolescu: "Mai mult decât atât. Adică uneori veneam şi noaptea la spital, weekendurile n-au mai avut nicio semnificaţie, mai ales în condiţiile de izolare şi de... toate zilele erau la fel"

Reporter: "Foarte mulţi pacienţi?"

Cătălin Apostolescu: "Foarte mulţi pacienţi, foarte multe probleme de toate felurile"

Reporter: "Personal, cum v-a afectat? Mă refer la familie, prieteni."

Cătălin Apostolescu: "Păi am ajuns să duc o viaţă ca de călugăr. "

Reporter: "V-aţi izolat de familie? "

Cătălin Apostolescu: "Nu. Vin acasă, mănânc, mă culc. Şi după aceea, ne întoarcem la spital"

Sensul vieţii pentru un medic, salvarea vieţii pacientului

Reporter: "Aţi încercat permanent să salvaţi pacienţi"

Cătălin Apostolescu: "Doamnă, ăsta este rostul existenţei noastre aici. Şi pentru mulţi dintre noi, este sensul vieţii. Gândiţi-vă că fiecare om pe care scrie medic... nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată, este un om care undeva la vârsta de 15, cel târziu 16 ani, când foarte mulţi adolescenţi au tot soiul de idei în cap... a zis: băi, eu mă fac doctor. Şi asta înseamnă că renunţ la foarte multe chestii specifice vârstei mele şi mă pun cu burta pe carte şi tocesc că peste un an sau peste doi ani, eu voi da examen de admitere la Medicină şi trebuie să îl iau. Şi, la 18 ani, când intră la Facultatea de medicină şi fericit că a învăţat mult şi a reuşit, descoperă cu stupoare că ce a învăţat până atunci e floare la ureche şi că trebuie să înveţe şi mai mult ca să termine Facultatea de Medicină. Şi după ce a terminat Facultatea de Medicină la un 24 de ani, când, tot aşa, foarte mulţi tineri se gândesc la distracţii, la maşini, la vacanţe şi la alte chestii şi zice că gata, acum am ajuns şi eu doctor, descoperă cu stupoare că începe rezidenţiatul şi trebuie să înveţe şi mai mult. Deci, orice individ pe care scrie doctor, este un individ care din adolescenţă, dacă nu chiar din copilărie, a plecat pe drumul ăsta. La fel, şi asistentele medicale urmează o traiectorie similară. Deci sunt oameni care din fragedă tinereţe au plecat pe acest drum şi şi-au dedicat viaţa lor ajutării şi a salvării unor oameni. Chestia asta a ajuns probabil dintr-o manifestare fenotipică să pătrundă adânc în genotipul nostru."

Momente fericite în pandemie

Reporter: "Au fost şi momente fericite în această pandemie, nu?"

Cătălin Apostolescu: "Au fost şi momente fericite. Am văzut oameni care erau gravi şi ai văzut că pleacă acasă. Domnul doctor Cuibari care e alături de mine o să povească şi cum s-a şi împrietenit cu unii din aceşti pacienţi şi cum la aproape un an din acel moment, continuă să corespondeze cu unii pacienţi. Asta este cea mai mare bucurie a noastră când vezi că un om pleacă pe picioarele lui şi undeva peste o lună sau peste 3 luni apare la tine la uşă, tu obişnuit să îl vezi dezbrăcat sau în pijama şi îţi apare în haine de stradă, aranjat, bărbierit, da? Şi vezi nişte ochi care zâmbesc din spatele măştii şi nu ştii de unde să îl iei, da? Şi descoperi apoi cu bucurie maximă că este acel pacient care ţi-a părăsit secţia sau spitalul acum o lună sau acum 3 luni de zile."

Reporter: "A fost un an foarte, foarte greu şi spuneţi că vă aşteptaţi ca pandemia să mai dureze nişte ani. Ce putem face noi, să vă ajutăm pe dvs, cei din prima linie? "

Cătălin Apostolescu: "Întrebarea este pusă greşit. Nu ne ajutaţi pe noi, cei din prima linie. Prima linie este, teoretic, prima linie a unei armate. După care urmează linia a doua, linia a treia, linia a 15-a. Armata asta este formată din noi toţi. Pandemia nu este a noastră, a celor de la Matei Balş. Nu este a infecţioniştilor, nu este a ATI-iştilor, nu este a pneumologilor. Pandemia este a noastră, a tuturor. Vrem toţi să scăpăm de pandemie? Punem toţi osul la treabă împotriva pandemiei. Nu vrem, stăm frumos, butonăm facebook-ul şi ne uităm, ne mirăm, lăudăm, înjurăm pe cei câţiva din linia 1. Fără să fim conştienţi că dacă această linie întâi se rupe, e ca atunci când se rupe un dig: apa va cuprinde tot, nu doar linia. Toată lumea trebuie să conştientizeze că lupta împotriva pandemiei se face la nivelul fiecărui individ. Că face parte din sistemul sanitar, că nu face parte din sistemul sanitar, fiecare dintre noi trebuie să luptăm împotriva acestei pandemii. Să respectăm nişte reguli care ni s-au prescris, să ne gândim de două ori înainte de a ne satisface o poftă, un impuls, să acceptăm indicaţiile medicale care ni se dau şi dacă mai putem face şi ceva suplimentar, este binevenit."

Reporter: "Îmi amintesc că atunci când v-aţi vaccinat îmi spuneaţi că în pandemia aceasta, când toţi am purtat mască, dvs aţi văzut lumea fără mască."

Cătălin Apostolescu: "Am văzut, continui să văd, unii îşi fac un titlu din glorie pentru faptul că nu poartă mască. Istoria este scrisă de supravieţuitori, nu de învingători. De supravieţuitori."

Speranţă în pandemie

Reporter: "Dacă aţi putea să spuneţi un singur lucru din acest ultim an, care ar fi acela?"

Cătălin Apostolescu: "Haideţi să vă dau un mesaj optimist: speranţa."

Reporter: "Că vom reuşi să învingem?"

Cătălin Apostolescu: "Speranţa că vom reuşi. Omenirea a reuşit să treacă prin toate momentele ei grele. Noi avem un proverb care sună în felul următor: dă-i românului mintea cea de pe urmă. Să sperăm că o să ajungem repede la acea minte."

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.