Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ioana Mihăilă: "Nu e vorba că nu sunt paturi ATI, nu sunt paturi faţă de ce rată de incidenţă este acum" | Ce spune despre redeschiderea școlilor

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a explicat, miercuri seară, că numărul paturilor de ATI destinate pacienţilor cu COVID-19 a crescut în funcţie de necesităţi şi că nu puteau fi blocate 1.600 de paturi când necesarul era de peste 400. Ea a explicat că în prezent paturile ATI nu sunt suficiente având în vedere rata de infectare. În ceea ce priveşte redeschiderea şcolilor, Mihăilă a explicat că există posibilitatea creşterii numărului de infecţii, care ar trebui compensată cu închiderea unor sectoare care nu sunt esenţiale.

de Redactia Observator

la 03.11.2021 , 21:57

Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătății Ioana Mihăilă - Mediafax Foto / Emanuel Titus Iliesi via Hepta (arhivă)

”În maximul valului trei, numărul maxim de paturi din terapie intensivă care au putut fi asigurate a fost undeva la 1.700. Aceste paturi incluzând paturile de monospecialitate cum sunt cele pentru femeile gravide. În vară am avut zile în care nevoia de paturi de terapie intensivă era de 30-50 de paturi ATI la nivel naţional, de paturi COVID. Motiv pentru care din aprilie am modificat ordinele care reglementau structura spitalelor astfel încât să nu mai existe spitale Covid şi non-Covid, să existe spitale mixte care să aibă o structură flexibilă. Adică să poată să îşi reducă numărul de paturi destinate pacienţilor Covid atunci când incidenţa este joasă, dar primeau aviz pentru această reducere a numărului de paturi doar dacă îşi asumau o creştere în termen de maxim 2 săptămâni la numărul maxim de paturi pe care l-au avut în valul 3. Toate aceste paturi erau eliberate pe vară. Era aberant să ţinem 1.700 de paturi de terapie intensivă să oprim pacienţii care aveau nevoie de intervenţie chirurgicală”, a declarat Ioana Mihăilă la Profit News, miercuri seară.

Mihăilă a adăugat că numărul de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19 a crescut treptat

”În 9 septembrie erau operaţionale, aşa cum a fost raportat în sistemele de raportare, erau disponibile 800 de paturiATI şi erau ocupate 460 de paturi. Ar fi fost logic să avem 1.600 de paturi disponibile când aveam nevoie de 460? Ele au crescut treptat”, a declarat Mihăilă. Întrebată cum explică problema de acum când oamenii stau pe holuri, Ioana Mihăilă a declarat că nu sunt paturi faţă de ce rată de incidenţă e acum. ”Nu e vorba că nu sunt paturi ATI, nu sunt paturi faţă de ce rată de incidenţă este acum. Aşa că lucrurile trebuie privite din două perspective: 1 - cea legată de paturi, 2 - de  ce avem aceste incidenţe şi de ce avem această nevoie de paturi aşa crescută. Trebuie să înţelegem că paturile nu sunt mobilă. Avem dotări în spitale, aparatură şi paturi există, dar lângă paturile alea trebuie personal calificat. Durează 11 ani să formezi un medic de terapie intensivă, durează 3-4 ani pentru asistentă medicală plus formarea la locul de muncă”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Articolul continuă după reclamă

Redeschiderea școlilor ar putea crește rata de infectare, crede Mihăilă

Fostul ministru al Sănătăţii a mai precizat că dacă şcolile vor fi redeschise, rata de infectare ar putea creşte din nou. ”De obicei predicţiile e bine să fie făcute de specialişti. Evit să mă exprim. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii există posibilitatea din nou de a exista creşteri dacă redeschidem şcolile, dacă ridicăm parţial restricţiile. Ce putem face în perioada următoare este să deschidem măcar parţial şcolile şi să accentuăm restricţiile în domenii considerate neesenţiale. Şi atunci în funcţie de cum vom acţiona în perioada următoare, vor evolua şi cifrele. Depinde de ce facem în perioada următoare, atât pentru stimularea vaccinării, cât şi pentru prevenirea transmiterii”, a declarta Ioana Mihăilă.

Întrebată dacă e bine ca şcolile să rămână în online, Ioana Mihăilă a declarat că trebuie văzut ce acţiune e mai eficientă. ”Pentru copii până la 12 ani am putea să trecem cu învăţământ fizic, cu menţinerea precauţiilor. În situaţia în care ne aflăm e important să ne uităm care acţiune e mai eficientă. Ştim că grupele preşcolare şi şcoala primară atunci când le închidem nu există o reducere foarte mare a ratei. Pe de altă parte la aceste grupe, carenţele educaţionale, dacă copiii nu merg la şcoală, sau dacă trec în online sunt şi cele mai importante”, a declarat Ioana Mihăilă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sănătate » Ioana Mihăilă: "Nu e vorba că nu sunt paturi ATI, nu sunt paturi faţă de ce rată de incidenţă este acum" | Ce spune despre redeschiderea școlilor