Video Lista de medicamente gratuite şi compensate a fost extinsă de Ministerul Sănătăţii. Noi schimbări anunţate de la 1 aprilie
De luna viitoare, pacienţii cu boli cronice vor avea parte de mai multe medicamente gratuite şi compensate. Substanţele noi apar pe o listă publicată de Ministerul Sănătății. În total ar fi vorba despre 34 de medicamente noi, printre cele mai importante fiind tripla terapie pentru bolnavii cu fibroza chistică.
1 aprilie este o dată importantă pentru foarte mulţi bolnavi pentru că aceştia vor avea parte de noi medicamente pentru tratarea anumitor boli. Această decontare a triplei terapii Kaftrio, bolnavii care suferă de fibroză chistică este o noutate.
Lista de medicamente gratuite şi compensate a fost extinsă
Pe această listă se mai află tratamente pentru afecţiuni neurologice, inclusiv Parkinson, pentru bolnavii cu ciroză biliară, pentru cei cu boli endocrine şi metabolice. Pentru pacienţi care au boli cronice ale rinichiului sau pentru cei cu glaucom. Această listă se completează cu medicamente pentru afecţiuni oncologice, pentru diabet zaharat, pentru boli rare, pentru hipertensiune pulmonară, pentru amiotrofie spinală ori amiloidoză.
Aceste schimbări aduc şi un alt lucru important, dau o sarcină importantă medicilor de familie. Aceştia vor putea face tratamente injectabile şi perfuzabile la domiciliul pacientului, astfel încât pacientul să poată sta cât mai puţin în spital pentru afecţiuni care nu sunt suficient de grave. O măsura care nu este pe placul unora dintre medicii de familie, care spun că asta înseamnă mai mult timp pierdut pentru ei, iar unele dintre proceduri nu sunt plătite, iar altele prea puţin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰