Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Medicamentul periculos care încă se vinde în România. Reacţii adverse grave, după administrare prelungită

Un medicament considerat periculos de specialiştii europeni încă se vinde în farmaciile din România. Este vorba despre pastilele pentru slăbit care conţin substanţa Amfepramona. Agenţia Europeană a Medicamentelor atrage atenţia că riscurile acestor pilule sunt mult mai mari decât beneficiile, motiv pentru care a făcut recomandarea să fie retrase de la vânzare. Mai multe state europene au ţinut cont, România încă nu.

de Andreea Petrescu

la 07.11.2022 , 12:31

"Reacţiile adverse sunt destul de grave. Cei mai mulţi dintre pacienţi iau aceste medicamente pentru o perioadă mai mare de trei luni de zile, aşa cum este recomandat de specialişti, dar şi cum scrie în prospect. Este vorba despre probleme cardiace care pot apărea, probleme pulmonare, dependenţă, dar şi tulburări psihice. Aceste reacţii apar după administrarea prelungită, mai exact după cele trei luni recomandate. Acesta este şi motivul pentru care Autoritatea Europeană a Medicamentului a recomandat retragerea acestor pilule de la comercializare", spune Andreea Petrescu, reporter Observator.

De ce se vinde medicamentul în România

"S-au făcut studii atât în Europa, cât şi în România şi s-a stabilit că este depăşită perioada de trei luni, în care pacienţii care iau acest medicament trebuie să-şi schimbe şi stilul de viaţă: să aibă grijă la alimentaţie, dar şi să facă sport, astfel încât efectul acestor pilule să se resimtă cu adevărat. La noi, medicamentul se găseşte în farmacii, asta şi pentru că nu există o interdicţie de comercializare, ci doar o recomandare ca ele să fie retrase de pe piaţă", adaugă Andreea Petrescu, reporter Observator.

Vezi și
Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Sănătate » Medicamentul periculos care încă se vinde în România. Reacţii adverse grave, după administrare prelungită