Cinci medici ortopezi de la Spitalul Judeţean Neamţ au fost reţinuţi pentru luare de mită
Încă un caz de corupţie zguduie sistemul medical. Cinci din cei şase medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean Neamţ au fost reţinuţi pentru luare de mită. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât există riscul ca secţia să fie închisă.
Încă un caz de corupţie zguduie sistemul medical. Cinci din cei şase medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean Neamţ au fost reţinuţi pentru luare de mită. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât există riscul ca secţia să fie închisă. Ca să găsescă soluţii pentru tratarea pacienţilor, a fost convocat consiliul director al spitalului iar ministrul Sănătăţii a anunţat că va participa la discuţii.
Nimeni nu a mai intrat în Secţia de Ortopedie a spitalului, preţ de câteva ore. Jandarmii au stat de pază la uşi, în vreme ce cabinetele medicilor erau controlate. Şi cabinetul de ortopedie din policlinică a fost verificat. Percheziţii s-au făcut şi la domiciliul suspecţilor.
Cinci medici au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi la audieri. Sunt acuzaţi că au luat mită pentru dosare de pensionare anticipată, dar şi pentru operaţii.
Printre ei se numără şi Florică Guţu, un medic ortoped care a mai avut probleme cu legea. În 2015, el a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, tot pentru luare de mită. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a primit a doua şansă. Culmea, a fost angajat, din nou, la spitalul Judeţean Neamţ, adică tot în locul unde a comis infracţiunea.
Percheziţiile au dat peste cap activitatea medicală. Pacienţii sunt trataţi, deocamdată, doar de doi medici ortopezi. Iar managerul spitalului caută soluţii, astfel încât să nu fie nevoit să închidă secţia.
Cei cinci medici vor ajunge în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰