Antena Meniu Search
x

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național: Sunt 2.000 de cazuri în 29 de județe

Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat marți epidemie de rujeolă la nivel național.

de Redactia Observator

la 05.12.2023, 21:14

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național - Shutterstock

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.

2.000 de cazuri la nivel național

În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.

Ministerul Sănătății va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare, transmite Ministerul, potrivit Mediafax.

„Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații. Menționăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare”, transmite Ministerul Sănătății.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Sanatate » Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național: Sunt 2.000 de cazuri în 29 de județe