Nelu Tătaru: Numărul real de cazuri zilnice ar putea fi deja de 50.000. Ce spune de ajutor străin
Consilierul premierului Florin Cîțu și fost ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că numărul real de cazuri zilnice de infectare cu coronavirus ar putea fi de 50.000, față de cifele oficiale de 10-12.000 de cazuri.
Nelu Tătaru a estimat ă numărul real al infectărilor zilnice ar putea fi undeva la 50.000. Fostul ministru a declarat, la Digi24, că "unitățile de primiri urgențe nu ne mint, secțiile de ATI la fel. Aceste cifre ne arată ce se întâmplă în societate. În acest moment terapiile intensive sunt pline".
"Urmează ca săptămâna aceasta și cea următoare să mai avem un trend crescător odată cu deschiderea școlilor. Vedem dacă vom ajunge la 20-30,000 cazuri pe zi. Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic".
Ce spune fostul ministru despre ajutorul străin
"Acestă pandemie nu a fost doar în România. Anul trecut, la incendiul de la Piatra Neamț, toate țările nu primeau pacienți tocmai din cauza acestui COVID-19. Există orice variantă în momentul în care vom vedea că aceste paturi de ATI nu pot fi transformate din non-COVID în paturi COVID. Eu am mers foarte mult în mandatul meu pe acea terapie intermediară și atunci paturile sunt rulate în Terapie Intensivă".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰