Român întors din Italia, alungat de părinți de teama coronavirusului, luat cu izoleta după un scandal
Un tânăr din Maramureș, întors din Italia, care a fost alungat de părinți de teama coronavirusului, a fost luat cu izoleta și internat la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.
- Tânărul a amenințat că se sinucide.
- Medicii spun că nu are coronavirus.
Un tânăr din Maramureș, întors din Italia, care a fost alungat de părinți de teama coronavirusului, a fost luat cu izoleta și internat la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare. Medicii și polițiștii au intervenit după un scandal, în care tânărul a amenințat că se sinucide.
Incidentul s-a consumat în satul Curtuiușu Mare din comuna maramureșeană Valea Chioarului.
Recent întors din Italia, deși nu fusese în zone afectate de coronavirus, tânărul nu a fost primit de părinți, care l-au trimis în schimb să locuiască în podul casei, pe care îl amenajaseră, ca el să stea acolo timp de 14 zile.
Maramureșeanul a intrat în conflict cu propria familie. Într-un moment în care era băut, s-a luat la ceartă cu rudele sale și s-a urcat în podul casei. El s-a filmat live pe o rețea de socializare, amenințând că se sinucide. Iubita sa a fost cea care a dat alarma.
El a fost preluat cu izoleta și dus la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.
Surse apropiate familiei spun că tânărul, care ar fi ospătar, a stat în Italia aproximativ o săptămână.
- Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de corespondentul Observator în Maramureș, Simona Vasiac.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰