Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Studiu: De cât somn în plus au nevoie femeile faţă de bărbaţi pentru a-şi duce treburile din timpul zilei la bun sfârşit

E oficial: femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Studiile au arătat că doamnele consumă mai multe resurse pe timpul zilei şi de aceea au nevoie de câteva minute în plus de odihnă. În ultimii ani, calitatea somnului a devenit o temă importantă de cercetare. Aşa a apărut o nouă ştiinţă, somnologia, care ia amploare şi la noi în ţară. 

de Redactia Observator

la 04.08.2024 , 07:17

Femeile au nevoie de câteva minute în plus de somn dimineaţa că să "strălucească" pe timpul zilei. 11 minute în plus de somn pe noapte! De atât au nevoile femeile ca să se simtă în formă, comparativ cu bărbaţii. Putem să-i spunem somn de frumuseţe, mai ales că avem cu 40% mai multe şanse să suferim şi de insomnii. Specialiştii chiar ne recomandă să nu ratam şansa unui pui de somn pe timpul zilei. 

11 minute care pot face diferenţa

La prima vedere, cele 11 minute pot părea nesemnificative, însă impactul lor asupra stării generale de sănătate e uriaș, spun specialiştii. Femeile trec prin multe schimbări hormonale de-a lungul vieţii, care le pot tulbura somnul. "Din motive fiziologice, femeile sunt mult mai implicate, adică ele au loc de muncă, iar acasă îşi fac mai departe treaba: gătit, spălat, copii, e complicat. Într-adevăr ar avea nevoie de mai mult, nu neapărat 11 minute, poate chiar 15-20, în principiu un pic mai mult decât bărbaţii", ne explică Ştefan Mihaicuţa, medic.

Vezi și

În plus, mai sunt şi alţi factori care trebuie luaţi în calcul şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. "Problema este că în ultimii 100 de ani, noi am pierdut cam 1 ora din somn. Din cauza luminii albastre de pe tableta sau telefon, care interferă cu melatonina care induce somnul, dormim mai greu şi aţipim mai târziu şi atunci pierdem din durata somnului pentru că facem ceva seara. Ar trebui să vorbim în principiu de un somn între 6,5 ore şi 8 00. Asta e o durată medie de somn, care e suficientă pentru cei mai mulţi oameni", adaugă medicul Ştefan Mihaicuţa.

În ultimii ani, românii au devenit interesați de calitatea somnului. România are deja 400 de medici cu competențe în somnologie, laboratoare performante și un program național în acest sens. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi dus flori sau alte cadouri în prima zi de şcoală?
Observator » Sănătate » Studiu: De cât somn în plus au nevoie femeile faţă de bărbaţi pentru a-şi duce treburile din timpul zilei la bun sfârşit