Video Un bătrân în stare gravă, "uitat" la UPU din Suceava timp de 7 ore, după ce în prealabil fusese plimbat între spitale
Este anchetă la Spitalul Judeţean Suceava după ce un bătrân, aflat în stare gravă, a stat şapte ore la Urgenţe până să fie internat pe secţia de Chirurgie. Pacientul fusese transferat de la un alt spital după o operaţie de apendicită. Problema pacienţilor uitaţi cu orele în sala de aşteptare nu este singulară: s-a întâmplat şi la Călăraşi unde o bătrână a fost ignorată timp de 3 ore.
Pacientul a fost operat pe la mijlocul lunii trecute, la Spitalul Judeţean din Suceava, iar după vreo săptămână şi câteva zile a fost transferat către Spitalul Municipal din Vatra Dornei. A doua zi a fost trimis din nou la Spitalul Judeţean din Suceava pentru că starea lui nu era tocmai bună.
Uitat la UPU 7 ore
Odată ajuns aici, în unitatea de primiri urgenţe, a fost supus unor investigaţii şi a fost nevoit să aştepte câteva ore bune până a fost internat pe secţie, fiind trimis cu aviz de transfer între spitale.
Conducerea Spitalului Judeţean Suceava a demarat o anchetă, ca să vadă dacă protocoalele au fost respectate şi de ce pacientul a trebuit să aştepte atât de mult la UPU. Se fac verificări inclusiv dacă investigaţiile efectuate la UPU puteau fi făcute după ce pacientul era internat pe secţie sau dacă puteau fi efectuate chiar la spitalul de unde a fost transferat.
La Călăraşi, o bătrână a fost nevoită să aştepte 3 ore până a primit îngrijiri medicale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰