Valeriu Gheorghiță a anunțat când va începe în România vaccinarea copiilor între 5 - 11 ani. Care sunt pașii
Președintele CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani va începe în momentul în care dozele speciale vor fi livrate în România. Copiii vor putea fi vaccinați în centrele deja amenajate, în centre din spitale, dar și în cabinetele medicilor de familie.
Președintele campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat, marți, că pe 25 noiembrie, Agenția Europeană a Medicamentelor va face recomandarea de autorizare a vaccinării copiilor între 5 - 11 ani, "probabil că pe 26 noiembrie, Comisia Europeană va autorizat vaccinul Pfizer pentru a fi administrat la grupa de vârstă 5 - 11 ani, și apoi, la jumătatea lunii decembrie, vaccinul Moderna va primi recomandarea de autorizare pentru categoria de vârstă 6 - 11 ani". Dozajul este de 10μg, se recomandă două doze la interval la 21 de zile.
Momentul propriu-zis al începerii campaniei de vaccinare pentru copii "ține de livrarea dozelor, de când România va recepționa dozele speciale. Sunt flacoane diferite față de cele folosite acum", a mai precizat Valeriu Gheorghiță, explicând că există trei posibilități de vaccinare la copii: în centrele deja existente, în centrele amenajate în unități sanitare sau în cabinetele medicilor de familie.
Vaccinarea elevilor în școli, în creștere față de săptămâna trecută
Președintele CNCAV a declarat că, în ceea ce priveşte situația în şcoli, sunt vaccinate 6.454 de persoane din rândul elevilor prin intermediul echipelor mobile şi în centrele de vaccinare din unităţile de învăţământ, înregistrându-se o creştere de 26 de procente faţă de săptămâna anterioară.
Şi în rândul cadrelor didactice şi al personalului auxiliar se constată o creştere a numărului celor care se vaccinează, în centrele din şcoli fiind vaccinate peste 4.450 de persoane săptămâna trecută.
Israelul a început deja vaccinarea copiilor între 5 - 11 ani
Israelul a început, de luni, campania de vaccinare anti-coronavirus a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, anunță autoritățile sanitare israeliene.
Vaccinurile vor fi administrate la clinicile HMO din Israel, iar a doua doză la copii va fi administrată la trei săptămâni după prima, conform unei recomandări a comitetului consultativ al Ministerului Sănătăţii israelian.
Premierul israelian Naftali Bennett a declarat duminică că obiectivul ţării este de a vaccina 50% din cei aproape un milion de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani până la sfârşitul lunii decembrie.
Și copiii din Austria, cu vârste între 5 și 11 ani, vor fi vaccinați în cadrul unui proiect pilot care se va desfășura doar în Viena. Ulterior, autoritățile austriece au anunțat că începând cu luna februarie, vaccinarea va fi obligatorie pentru toți cetățenii săi. Și în SUA, copiii din grupa respectivă de vârstă pot fi vaccinaţi împotriva covid-19.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰