25 februarie, Sfântul Tarasie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Miercuri, 25 februarie 2026, este prăznuit Sfântul Tarasie, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

de Redactia Observator

la 24.02.2026 , 14:07

Sfântul Tarasie este prăznuit pe 25 februarie Sfântul Tarasie este prăznuit pe 25 februarie - doxologia.ro

Sfântul Tarasie s-a născut la Constantinopol, în jurul anului 730, şi a fost un apărător al sfintelor icoane. Conform crestinortodox.ro, după moartea Împăratului Leon IV Hazarul, din 780, pe tronul imperial ajunge fiul său, Constantin VI. Pentru că acesta era minor, puterea a fost preluată de Împărăteasa Irina. 

Împărăteasa l-a numit patriarh de Constantinopol pe Tarasie, pe atunci prim-secretar imperial. Tarasie îi va cere împărătesei să convoace un Sinod Ecumenic, pentru a restabili cinstirea sfintelor icoane. Sfântul Tarasie a fost preşedintele Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, când s-a restabilit cultul icoanelor.

Sfântul Tarasie a fost un mare apărător al credinţei şi moravurilor sănătoase. Când Împăratul Constantin a surghiunit-o pe Maria, soţia lui legiuită, luând o femeie care îi era rudă şi trăind cu ea, Sfântul Tarasie nu numai că a refuzat să binecuvânteze această nelegiuire, ci l-a sfătuit, apoi l-a certat şi îndepărtat de la Sfânta Împărtăşanie.

Articolul continuă după reclamă

Sfântul Tarasie a trecut la cele veşnice pe 25 februarie 806. A fost înmormântat în mănăstirea ctitorită de el în Bosforul Traciei. La mormântul său s-au săvârşit nenumărate minuni.

Amintim că Sfântul Tarasie mai este cinstit anual şi împreună cu Părinţii Sinodului VII Ecumenic, în duminica închinată acestora.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat scumpiri la alimente şi servicii după cele de la pompă?
Observator » Ştiri sociale » 25 februarie, Sfântul Tarasie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox