26 octombrie, Sfântul Mucenic Dimitrie. Sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox
Pe 26 octombrie se face prăznuirea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ceea ce înseamnă că avem sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Conform crestinortodox.ro, din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui său, a fost numit guvernator al Tesalonicului. Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat.
În vremea aceea, creştinii erau trimişi să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creştinii erau victime sigure. Potrivit tradiţiei, Nestor, un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase.
Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi". Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.
Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitroviţa, în Serbia), iar moaştele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puţin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 şi redată cultului creştin în 1912.
