Sfârșitul "domniei" lui Vucic după 14 ani? Cum au reușit studenții să schimbe Serbia
Mişcarea studenţească din Serbia a pornit de la o tragedie şi a ajuns să mobilizeze o ţară întreagă, scrie BBC. La început, studenţii au blocat străzile pentru a cere dreptate, însă protestele au devenit tot mai frecvente şi s-au transformat într-o amplă campanie împotriva corupţiei şi a neglijenţei autorităţilor.
În mai puţin de doi ani, aceştia au reuşit să pună capăt celor 14 ani de dominaţie politică a lui Aleksandar Vucic. Sprijinul pentru Partidul Progresist Sârb (SNS) s-a erodat treptat, iar scrutinul a ajuns să fie perceput drept un referendum asupra viitorului Serbiei
De la Belgrad la Novi Sad şi Nis, victoria a fost întâmpinată cu euforie. Susţinătorii s-au adunat în centrul oraşelor şi în faţa sediilor "Listei Studenţilor" pentru a sărbători rezultatul. "Serbia este liberă", au transmis studenţii într-o postare pe reţelele sociale.
Unul dintre cele mai simbolice momente ale serii a fost dispariţia aşa-numitului "caciland", tabăra de corturi ridicată în urmă cu 18 luni de susţinătorii lui Vucic în Parcul Pionierilor din centrul Belgradului, chiar în faţa Parlamentului. În timp ce mulţimea striga "Vucic, pleacă!", gardurile metalice care împrejmuiau zona au fost dărâmate.
Cum au schimbat studenţii Serbia
Fără lideri consacraţi şi fără experienţă politică, membrii mişcării "Lista Studenţilor – Studenţii Câştigă" au reuşit să adune în jurul lor alegători nemulţumiţi de guvernare, din toate categoriile sociale.
Lista a inclus candidaţi pentru toate cele 250 de mandate parlamentare, însă niciunul dintre aceştia nu era student.
Săptămâna trecută, în timp ce se alătura studenţilor care mărşăluiau spre Belgrad, candidatul principal al mişcării, cardiologul Ilija Srdanovic, a declarat că Serbia traversează un moment istoric. "Energia este de neoprit", a spus el.
"Le oferim cetăţenilor noştri valorile fundamentale ale unei societăţi civilizate, pe care regimul anterior le-a luat de la ei", a explicat Srdanovic pentru BBC.
Totul a început la 1 noiembrie 2024, când acoperişul din beton al unei structuri din faţa gării din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia, s-a prăbuşit. Şaisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în tragedie.
Incidentul a devenit rapid un simbol al corupţiei şi al lipsei de responsabilitate din instituţiile statului. Criticii au pus în legătură problemele apărute în urma renovării gării cu implicarea directă a preşedintelui Vucic în proiect.
"Prăbuşirea acoperişului a fost picătura care a umplut paharul", a declarat Helena Ivanov, reprezentantă a grupului de reflecţie Henry Jackson Society.
Potrivit acesteia, tragedia a declanşat o reacţie emoţională puternică, urmată de o campanie naţională de marşuri şi manifestaţii. Mişcarea a reuşit să câştige încrederea şi sprijinul sârbilor într-un mod în care niciun partid tradiţional de opoziţie nu izbutise până atunci.
De la proteste la o confruntare directă cu Vucic
La început, studenţii organizau proteste săptămânale în campusuri şi pe străzile oraşelor, cerând dreptate pentru victimele tragediei. În scurt timp, însă, manifestaţiile au căpătat amploare, iar mişcarea a atras grupuri tot mai diverse din societatea sârbă, de la fermieri şi actori până la judecători.
Partidul SNS al lui Vucic a început să resimtă presiunea străzii. În ianuarie 2025, premierul său a demisionat, invocând nevoia de a detensiona situaţia. Două luni mai târziu, Belgradul a fost scena celei mai mari manifestaţii antiguvernamentale din istoria Serbiei.
Pe măsură ce protestele au crescut în amploare, studenţii au pus la punct un sistem de organizare bazat pe adunări şi plenare, în locul unui lider unic. Această structură le-a permis să-şi coordoneze acţiunile şi să menţină mişcarea activă în întreaga ţară.
Când Vucic a anunţat luna trecută organizarea alegerilor anticipate, studenţii erau deja pregătiţi să treacă de la proteste la competiţia electorală. "Au reuşit să transforme acel elan emoţional într-o organizare adecvată şi să-i înveţe pe oameni cum să apere corectitudinea la secţiile de votare", a explicat Helena Ivanov.
Gordana Delic, şefa programului pentru Balcani din cadrul German Marshall Fund din SUA, consideră că scrutinul de duminică a fost, în esenţă, un referendum asupra direcţiei în care se îndreaptă Serbia. "Mesajul a fost clar: statul de drept, nu guvernarea prin lege", a declarat aceasta.
La început, Vucic a încercat să prezinte protestatarii drept oameni "bine intenţionaţi". Înaintea alegerilor, însă, i-a acuzat că încearcă să "dărâme" Serbia. Chiar şi după ce a recunoscut victoria lor duminică seara, preşedintele a susţinut, fără să prezinte dovezi, că mişcarea ar fi beneficiat de sprijinul unor "ţări europene şi al statului profund american", fără să numească statele sau instituţiile la care se referea.
Cine va conduce Serbia acum?
Deşi au fost motorul mişcării, studenţii nu vor ocupa direct locuri în parlament, pentru că nu au candidat la alegeri. Decizia a fost una strategică: o listă formată exclusiv din tineri cu puţină experienţă de viaţă şi politică ar fi putut avea şanse mai mici să atragă voturile unui electorat divers.
Principalul candidat al listei, Ilija Srdanovic, este profesor de cardiologie la Novi Sad, însă nu este considerat neapărat un viitor prim-ministru. Deocamdată, nu există un nume care să se detaşeze clar drept posibil viitor lider al ţării.
Potrivit estimărilor, cel puţin 135 de candidaţi de pe lista studenţilor au obţinut mandate parlamentare. Printre aceştia se numără fostul star al baschetului Dejan Bodiroga, aflat pe locul 24 pe listă, actorul Tihomir Stanic, pe locul 8, şi cântăreţul de operă Nikola Mikic, de pe poziţia 46. În parlament vor ajunge şi fostul guvernator al Băncii Naţionale a Serbiei, Dejan Soskic, clasat pe locul 27, precum şi numeroşi profesori.
Numele lui Soskic a fost deja vehiculat pentru o funcţie de conducere. Acesta a vorbit public despre reformele economice pe care le-ar considera necesare şi a devenit ţinta criticilor din presa apropiată puterii.
Ce îşi propun noii parlamentari
Cei aleşi vor avea misiunea de a transforma revendicările străzii într-un program concret de reformă. Studenţii au spus că au căutat persoane dispuse să intre în instituţiile statului, să-şi îndeplinească responsabilităţile şi să nu uite motivul pentru care au primit încrederea alegătorilor.
Programul lor cuprinde 11 puncte, printre principalele obiective numărându-se combaterea corupţiei prin înfiinţarea unei unităţi de poliţie care să-i investigheze şi să-i aresteze pe cei responsabili. Mişcarea propune, de asemenea, îndepărtarea din Ministerul Afacerilor Interne a funcţionarilor care au încălcat regulile în timpul intervenţiilor împotriva protestatarilor sau care au legături cu grupările de crimă organizată.
Reformarea peisajului mediatic este o altă prioritate. Studenţii vor să reducă influenţa politică asupra presei şi să elibereze televiziunea publică de sub controlul puterii. Totodată, ei îşi propun să pună capăt numirilor în companiile de stat pe criterii de loialitate faţă de partidele politice, astfel încât funcţiile de conducere să fie ocupate pe baza competenţei.
Vucic şi partidul SNS resping acuzaţiile de corupţie şi pe cele potrivit cărora ar încerca să controleze mass-media.
Poate continua mişcarea studenţească fără studenţi
Chiar dacă nu vor ocupa ei înşişi mandatele câştigate, studenţii rămân cei care au formulat promisiunile în baza cărora au votat alegătorii. Prin urmare, asupra mişcării va plana presiunea de a-şi respecta angajamentele şi de a transforma revendicările protestatarilor în schimbări concrete.
Studenţii spun că oamenii pe care i-au ales să-i reprezinte au acum responsabilitatea de a duce lupta din stradă în instituţiile statului. "Cetăţenii obişnuiţi pe care am ales să-i reprezentăm în cadrul mişcării noastre au fost însărcinaţi să transfere o parte din lupta pe care am dus-o pe străzi în ultimul an în cadrul instituţiilor", au transmis aceştia.
În discursul susţinut duminică seara, Vucic le-a spus susţinătorilor săi că studenţii au irosit doi ani din viaţa Serbiei şi a promis că aceştia vor fi învinşi "mai repede decât cred ei".
