Video Roşiile de 55 lei/kg i-au speriat pe români. "Foarte scump, nu-ţi vine să iei nimic"
În plin sezon al salatelor de primăvară, tarabele sunt pline de legume. Iar portofelele, tot mai goale. Roşiile autohtone se vând la preţuri uriaşe, chiar şi peste 50 de lei kilogramul, în unele pieţe din Capitală. La mijloc este multă speculă pentru că, din sere, tomatele pleacă la jumătate din preţ.
În judeţul Galaţi, celebrele roşii de Matca sunt încă...verzi. Din cauza preţurilor duble la energie şi carburanţi, fermierii nu şi-au permis să încălzească solariile, aşa că depind de vreme. Vor pleca spre pieţe la mijlocul lunii mai.
Costel Stan - legumicultor: Bănuiesc că 15 lei. Să vedem piaţa. Depinde de cerinţe. Cererea mare o să urce preţurile.
Corina Matei - Cooperativa Ţara Mea: O dată cu închiderea combinatului de la Azomureş, deja producătorii au fost puşi în dificultate. Iar, la asta, s-au adăugat şi cheltuielile de gaze, electricitate.
Iar facturile au fost şi triple.
Preţurile cresc accelerat în drumul spre tarabă. Primele roşii româneşti costă cât un kilogram de carne de vită. 55 de lei, în Piaţa Domenii şi 50 de lei, în Piaţa Aviaţiei, din Capitală. Anul trecut, se vindeau cu 25 de lei.
Cele care au ajuns deja pe piaţă provin din sere încălzite. Sunt puţini cei care şi-au permis costurile.
Şi sunt mulţi care păcălesc clienţii.
Comerciant: Da, sunt cele greceşti.
Reporter: Că n-am văzut preţul.
Comerciant: Păi, n-aveau preţul, probabil că am servit mai devreme şi de aia.
Reporter: Dar nu erau româneşti mai înainte?
Comerciant: Nu sunt româneşti!
Client: Scrie româneşti, dar tot din astea sunt. Unde au ieşit acum româneşti? Deci, foarte scump, nu-şi vine să iei nimic.
Primele roşii româneşti se vând cu 55 de lei kilogramul. Au apărut în pieţe, deşi încă nu e sezonul lor
În Piaţa Obor, preţurile sunt la jumătate faţă de nordul Capitalei.
Dragoş Frumosu - preşedinte Sindalimenta: Ceea ce se întâmplă în pieţe este speculă de două ori. Cumpărătorul este înşelat, având ţara de provenienţă România, care nu este.
Toate legumele româneşti au ajuns un lux. Primii castraveţi cornişon costă între 15 şi 20 de lei, iar salata, ceapa verde şi ridichile ajung chiar şi la 5 lei. Specula din pieţe a ajuns şi la urechile ministrului Agriculturii, care a dispus controale în pieţe.
Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: Dacă acestea cu adevărat sunt puse pe piaţă de producători sau acolo există semne de întrebare, atât legate de calitatea produselor, cât şi de provenienţa acestora.
În mod tradiţional, primele roşii româneşti apar în luna mai, iar preţul umflat este o regulă nescrisă pentru prima recoltă. Din iunie, nu ar trebui să mai depăşească 10 lei, mai ales că vom avea parte de o ofertă bogată, ca urmare a programului Tomata. Fermierii au primit un ajutor de stat de 3.000 de euro pentru 1000 de metri pătraţi cultivaţi şi
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰