Alexandru Rafila: „Mă aştept la o creştere a numărului de cazuri Covid-19. Mi-e şi frică să spun mai mult de atât”
Alexandru Rafila se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri de Covid-19 în următoarea perioadă, pe fondul apropierii sezonului de gripă în România.
- Alexandru Rafila se așteaptă la o creștere a îmbolnăvirilor, în pragul epidemiei duble de Covid-19 şi gripă.
- Rafila transmite mesajul că toată lumea trebuie să fie cât mai precaută acolo unde se deplasează și unde interacţionează cu alte persoane.
Directorul Societății Române de Microbiologie spune că oamenii trebuie să fie cât mai atenţi acolo unde merg şi interacţionează cu alte persoane.
Întrebat dacă se aşteaptă la o creştere foarte mare a cazurilor de Covid în contextul apropierii sezonului de gripă, Alexandru Rafila a răspuns: „Mă aştept să fie o creştere. Mi-e şi frică să spun mai mult decât atât, nu vreau să trăim momente dramatice”, potrivit digi24.ro.
În opinia medicului, mesajul pentru toată lumea este să încerce să fie cât mai precaută acolo unde se deplasează şi unde interacţionează cu alte persoane.
”Nu trebuie altceva decât să fim puţin atenţi, să putem avea speranţa că această creştere va fi limitată şi va putea fii absorbită de sistemul sanitar”, a adăugat profesorul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰