Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alimentul pentru care românii bat zeci de kilometri ca să-l cumpere săptămânal

Românii îşi fac tot mai multe obiceiuri sănătoase. Astfel, au început să renunţe la produsele de pe rafturile din supermarket şi le-au înlocuit cu cele din gospodăria localnicilor de la ţară. Chiar dacă preţul este mai piperat, oamenii aleg de cele mai multe ori gustul, în detrimentul banilor. 

de Redactia Observator

la 12.02.2024 , 14:25

Rodica vine o dată pe lună pentru a se aproviziona cu produse lactate de la localnicii din comuna Coaș. Iar marfa este de fiecare una bio, pe alese, dar mai ales cu un gust desăvârşit. 

Rodica Florea, cumpărător: Ne plac produsele. Sunt produse bune. Apoi, când ni se termină venim din nou. Din magazin nu prea cumpăr numai de la domnii, când vin aici, la Coaş, venim la ei.

Unii clienţi vin de la zeci de km distanţă săptămânal 

Vezi și

Alţii, în schimb, vin şi de la 20 de kilometri distanţă pentru a se aproviziona cu produse lactate din curtea localnicilor. Acest domn vine tocmai din Baia Mare, iar la fiecare sfârşit de săptămână îşi face cumpărăturile de la gospodarii din comună.

Pe acelaşi subiect

Comerciant: 23 de lei bucata aceasta. 

Reporter Observator: De ce veniţi să vă cumpăraţi produse de la localnici?

Bărbat: Pentru că sunt mult mai bune şi sunt ecologice.

Pentru a le oferi clienților cele mai bune produse, comercianţii se pregătesc de zori înainte să vină cu marfa la tarabă. Iar pentru cumparătorii fideli, produsele sunt pregătite pe comandă. 

Angela Florin, comerciant: Avem şi clienți care vin în fiecare sâmbătă. Vin şi din oraş, de la Baia Mare.

Nutrioniştii ne sfătuiesc să alegem produsele cumpărate de la gospodari

Nu doar clienţii sunt încântați de produsele de ţară. Nutriţioniştii recomandă şi ei o alimentație sănătoasă bazată pe produse cumpărate de la gospodarii locali. 

Iulia Trif, nutriţionist: Gustul, aroma, mirosul sunt mult mai intense, mult mai pătrunzătoare, pentru că creşterea este mult mai lentă. De asemenea, micro şi macro nutrienţii sunt mult mai calitativi.

Românii au alocat un buget mai mare în anul 2023 pe alimentele sănătoase. Potrivit ultimelor statistici, cele mai consumate produse bio au fost lactatele. Urmate îndeaproape de alimentele organice de bază și băuturile calde bio.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Alimentul pentru care românii bat zeci de kilometri ca să-l cumpere săptămânal