Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anunţ important pentru bucureşteni, făcut de RADET. Ce se întâmplă cu preţul energiei termice în această iarnă

Facturile la încălzire pe luna octombrie a acestui an au scăzut cu peste 27 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

de Redactia Observator

la 20.11.2017 , 17:15

Facturile la încălzire pe luna octombrie a acestui an au scăzut cu peste 27 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar preţul energiei termice livrate bucureştenilor nu va creşte în această iarnă, susţine RADET.

Într-un comunicat de presă transmis luni de RADET, administratorul special al regiei, Răzvan Niţu, susţine că preţul energiei termice livrate bucureştenilor nu va creşte în această iarnă. Mai mult, acesta se va menţine la preţul de anul trecut, spune administratorul special al RADET.

Regia de termoficare precizează că, deşi au fost mărite tarifele de transport şi distribuţie a energiei termice în Bucureşti cu peste 30 la sută, preţul de facturare plătit a rămas neschimbat.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, reprezentanţii regiei spun că tariful gigacaloriei a scăzut de la 164,40 de lei la 163,03 de lei, după diminuarea TVA de la 1 ianuarie 2017 de la 20 la sută la 19 la sută.

Consilierii generali au decis, în şedinţa din 30 august să mărească subvenţia anuală acordată din bugetul local cu 137,3 milioane de lei (cu TVA) pe an pentru Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), ca urmare a creşterii costurilor de transport şi distribuţie, pentru ca populaţia din Bucureşti rămasă în sistemul centralizat de încălzire să nu plătească mai mult pentru apă caldă şi căldură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Anunţ important pentru bucureşteni, făcut de RADET. Ce se întâmplă cu preţul energiei termice în această iarnă