Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Aveam 14 ani, acum am 27 şi sunt tot aici" Șoferii se plâng că îmbrătrânesc pe Valea Prahovei. Cu ce viteză s-a circulat spre munte

Cinci kilometri pe oră! Cu atât au mers şoferii astăzi, pe drum spre Revelion, pe Valea Prahovei. Zeci de poliţişti au fost trimişi să dirijeze circulatia, mai mulţi ca de obicei, spun turiştii. În zadar, însă. Şoferii sunt resemnaţi. S-au obişnuit ca, în fiecare decembrie, autostrada Ploieşti - Braşov să rămână doar o promisiune pentru la anul. 

de Florentina Lazăr

la 30.12.2022 , 19:43

Cine se trezeşte dimineaţă, tot seara ajunge pe Valea Prahovei. A fost deviza calvarului de astăzi de pe DN1. Aglomeraţia a început încă de la opt dimineaţa, iar după două ore, coloanele de maşini mai mult stăteau.

Șofer: Aveam 14 ani, acum am 27 şi sunt tot aici. Extrem de aglomerat. Dacă ştiam îmi luam avion.

Florentina Lazăr, reporter Observator: Este ora 10, de 30 de minute suntem la intrare în Breaza, iar aglomeraţia pe Drumul Național 1, pe sensul spre Valea Prahovei, începe de aici. Se circulă cu dificultate, bară la bară, cu maximum 10 km la oră. 

Vezi și

Traficul de pe Valea Prahovei a îngreunat și intervențiile paramedicilor de pe ambulanță

Valea Prahovei a dat emoţii nu doar turiştilor, ci şi şoferilor de ambulanţă, care au găsit cu greu loc să se strecoare printre coloanele de pe ambele sensuri. Românii plecaţi din sudul ţării spre vacanţa de Revelion de pe Valea Prahovei au învăţat deja că nu are niciun rost să se mai grăbească. 

Până va fi construită şoseaua de mare viteză Ploieşti - Braşov, turiştii trebuie să rabde pe şosea ori să meargă cu trenul. Ministerul Dezvoltării anunţa în ianuarie că va moderniza un drum judeţean, care se ramifică din DN1 la Câmpina şi ajunge la Săcele, la periferia Braşovului. Autorităţile nu reușesc să desemneze, însă, câștigătorul contractului de 400 de milioane de lei. Evaluarea ofertelor s-a prelungit până în februarie anul viitor. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Ştiri sociale » "Aveam 14 ani, acum am 27 şi sunt tot aici" Șoferii se plâng că îmbrătrânesc pe Valea Prahovei. Cu ce viteză s-a circulat spre munte