Avocat din Baroul București, trimis în judecată de DNA, pentru trafic de influență
Alexandru George Popescu, avocat în cadrul Baroului București, a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, pentru de trafic de influenţă.
Alexandru George Popescu, avocat în cadrul Baroului București, a fost trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, scrie Agerpres
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în luna septembrie 2017, Alexandru George Popescu a pretins de la ruda unei persoane cercetate în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă (martor în cauză) suma de 4.000 euro.
Banii respectivi, ce urmau să fie dați în două tranșe, au fost pretinși de Popescu în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor ofițeri din cadrul Poliției Capitalei, pe care îi poate determina să îi ofere informații utile pe baza cărora persoana arestată preventiv să poată formula un denunț.
Procurorii mai spun că Alexandru George Popescu i-a mai promis martorului că va interveni și pe lângă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru ca aceștia să accepte denunțul respectiv, iar persoana arestată preventiv să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute în legislația specială.
În același context, persoana respectivă urma să fie eliberată din starea de arest preventiv și plasată în arest la domiciliu sau sub control judiciar și, ulterior, după judecata în fond, să nu fie declarate căile legale de atac.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.
Sursă: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰