Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Băile Strunga, ruinele unei stațiuni balneare celebre

O staţiune balneară a fost redusă la un morman de pietre şi pământ de indiferenţă şi dezinteres. 16 izvoare cu ape minerale şi sulfuroase erau motivul pentru care staţiunea din Strunga, Iaşi, era printre cele mai căutate zone din ţară până în anii 2000.

de Clara Mihociu

la 13.07.2020 , 17:32

  • Localnicii care au lucrat acolo își amintesc cu nostalgie de acele vremuri.
  • În stațiune investitorul privat ar urma să construiască clădiri cu locuri de cazare.

Abia acum, după 24 de ani de abandon, staţiunea ar putea scăpa de un viitor sulfuros: va fi reabilitată, printr-o iniţiativă privată.

Acum totul este însă doar o amintire a locului în care veneau în fiecare sezon peste 10.000 de oameni de peste tot din ţară, dar și din străinătate.

Mariana Lazăr, primar Strunga: Când a fost retrocedate acestea s-au deteriorat pentru că nu mai avea cine sa le păzească. Au rămas niste alei și izvoarele, atât, care trebuie decolmatate.   

Vezi și

Localnicii care au lucrat acolo își amintesc cu nostalgie de acele vremuri. Printre ei, doamna Livia, care a fost ospătar în staţiune timp de 23 de ani.

Livia Tărniceru, fost angajat la băi: Era frumos. Venea lume foarte multă la tratament. Veneau bolnavi pe doua bețe și mergeau pe picioare. Le plăcea aerul. Mulţi veneau la aer, că era aer curat. 

Singurul lucru care amintește că aici era o stațiune balneară este acest izvor cu apa sulfuroasa. miroase extrem de tare a sulf iar de aici uneori localnicii își mai iau apă și își fac bai acasă. 

Acum, aproape după 24 de ani de când ultimii turiști au calcat in statiunea balneara de la Strunga, apare o primă rază de speranță. 

Mariana Lazăr primar Strunga: În momentul de fata stațiunea este vândută. Vom avea locuri de muncă și bineînțeles ce e mai important aceste 16 izvoare de apa sulfuroasa care sunt sănătate pentru om.

În stațiune investitorul privat ar urma să construiască clădiri cu locuri de cazare și să refacă baza de tratament care, până în 1996, atrăgea oameni începând cu luna mai și până în octombrie. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Băile Strunga, ruinele unei stațiuni balneare celebre