Un tată din Gorj s-a dus la școală cu un cuțit, supărat că fiica sa a fost lovită cu bulgări. Bărbatul a lovit un elev şi i-a ameninţat pe alții (Video)
Un bărbat care a intrat în curtea liceului din Peştişani, unde a lovit un elev şi a ameninţat alţi câţiva copii, a fost reţinut de poliţişti.
Un bărbat care a intrat în curtea liceului din Peştişani, unde a lovit un elev de 14 ani şi a ameninţat alţi câţiva şcolari, pentru că ar fi aruncat cu bulgări în fiica sa, a fost reţinut de poliţişti.
Un comunicat de presă postat joi pe site-ul IPJ Gorj informează că poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Peştişani au fost sesizaţi de o femeie de 40 de ani, cu privire la faptul că în curtea liceului din localitate un bărbat a lovit un elev.
'Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 37 de ani, din comuna Peştişani, a intrat în curtea liceului din localitate unde a lovit un elev de 14 ani şi a ameninţat mai mulţi elevi, pe motivul că aceştia au aruncat cu bulgări de zăpadă spre fiica sa. Totodată, s-a procedat la efectuarea controlului corporal, asupra sa fiind găsit un obiect tăietor. În urma examinării elevului agresat de către medicul legist s-a constatat că, pentru leziunile traumatice suferite, necesită un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. În baza probatoriului administrat în dosar, faţă de bărbatul de 37 de ani, s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore', se arată în comunicat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port fără drept de obiecte periculoase.
Urmează ca în cursul zilei de joi bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, respectiv instanţei, cu propuneri legale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰