Camioanele peste 7.5 tone, interzise vineri şi sâmbătă pe A2, DN 7 şi DN 39
Circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este interzisă, vineri şi sâmbătă, în anumite intervale orare, pe autostrada A2 între Bucureşti şi Constanţa, pe DN 7 între Piteşti şi Veştem şi pe DN 39 între Agigea şi Mangalia, potrivit CNAIR.
![Restricţii pentru camioane Camioane interzise vineri şi sâmbătă](https://img.observatornews.ro/0/2019/5/31/294613/1559278059bcf0b452.webp?w=430&f=2&v=2)
Circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este interzisă, vineri şi sâmbătă, în anumite intervale orare, pe autostrada A2 între Bucureşti şi Constanţa, pe DN 7 între Piteşti şi Veştem şi pe DN 39 între Agigea şi Mangalia, potrivit CNAIR. Interdicţia nu se aplică vehiculelor de transport persoane.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA anunţă că, potrivit prevederilor Ordinului MT - MAI nr. 1249 - 132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă vineri, 31 mai, şi sâmbătă, 1 iunie, pe anumite drumuri.
Astfel, pe autostrada A2, restricţia este în vigoare pe tronsonul Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Cernavodă - Constanţa (intersecţia A2 cu A4), pe ambele sensuri, vineri între orele 16:00-22:00 şi sâmbătă între orele 6:00-22:00.
Pe DN 7 - Piteşti (intersecţia DN 7 cu DN 7C) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţia DN 7 cu DN 1), circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este interzisă pe ambele sensuri vineri, între orele 16:00-22:00 şi sâmbătă, între 6:00-22:00.
- Trei cutremure au avut loc vineri noaptea în decurs de o oră în zona seismică Vrancea
- Un tânăr s-a înecat la Constanța, sub ochii prietenilor săi, în timp ce făceau baie într-un canal de irigații
- Doi români morți, un rănit și un copil dispărut, după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit la Gerstheim, în...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
De asemenea, interdicţia este în vigoare pe DN 39 - Agigea (intersecţia DN 39 cu DN 39A) - Mangalia (limită municipiu), pe ambele sensuri, vineri între orele 16:00-22:00 şi sâmbătă între 6:00-22:00.
Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249 - 132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, menţionează CNAIR.
Ordinul respectiv se referă la instituirea restricţiei de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare cu 7,5 tone pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, în zilele premergătoare zilelor de sărbătoare legală şi în zilele de sărbătoare legală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰