Antena Meniu Search
x

Când se schimbă ora în 2023. Trecem la ora de vară peste aproape şase săptămâni

Ca în fiecare primăvară, românii se pregătesc, încă o dată, să treacă de la ora de iarnă la ora de vară.

de Redactia Observator

la 25.03.2023, 10:46

România trece pe 26 martie la ora de vară
România trece pe 26 martie la ora de vară - Profimedia

Cum această trecere se face în ultimul weekend din luna martie, anul acesta trecem la ora de vară în noaptea de 25 spre 26 martie. În noaptea respectivă, ora 03.00 dimineaţa ar urma să devină ora 04.00 dimineaţa.

Astfel, dăm ceasul cu o oră înainte, ceea ce înseamnă că, teoretic, în noaptea de 25 spre 26 martie dormim mai puţin. În plus, trebuie precizat că, prin acest procedeu, al trecerii la ora de vară, se mizează pe obţinerea de mai multă lumină naturală pentru efectuarea a diferite activităţi.

Trecerea la ora de vară înseamnă economie la consumul de energie electrică

În urmă cu câţiva ani, ţărilor din Uniunea Europeană li s-a solicitat să aleagă între ora de iarnă şi ora de vară, astfel încât să nu se mai treacă prin această schimbare de două ori, iar oamenii să fie afectaţi.

Atunci, autorităţile din România au stabilit ca ţara noastră să rămână la ora de iarnă pe parcursul întregului an, ştiut fiind faptul că, totuşi, ora de iarnă este considerată ora standard.

Însă, din cauza pandemiei de coronavirus, procesul de a alege între ora de iarnă şi ora de vară a fost amânat pe termen nedeterminat. Mai mult, ţinând cont de criza energetică ce a lovit mai toate statele din Uniunea Europeană în ultima perioadă, există posibilitatea ca autorităţile din tot mai multe ţări să încline spre menţinerea pe o perioadă cât mai lungă a orei de vară, astfel încât să se obţină economii semnificative la consumul de energie electrică.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri sociale » Când se schimbă ora în 2023. Trecem la ora de vară peste aproape şase săptămâni