Observator » Ştiri sociale » Castanii din Banatul Montan au înflorit, la început de toamnă

Castanii din Banatul Montan au înflorit, la început de toamnă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.09.2019, 16:35 | Modificat la 03.09.2019, 17:27

Toamnă în calendar, vară în termometre şi primăvară pentru copacii abia înfloriţi! Acest fenomen îl întâlnim de câţiva ani în Banatul Montan. Oamenii zonei s-au obişnuit deja să vadă salcâmi, cireşi sau castani care înfloresc în timp ce frunzele altor copaci deja se ofilesc!

La început de septembire, oraşul Reşiţa este colorat de două anotimpuri. Toamna care abia a sosit cu frunze uscate şi vara cu temperaturi de caniculă.

În ton cu vremea nehotărâtă, castanii de pe străzile oraşului au început să înflorească. Pentru a doua oară în acest an.

Articolul continuă după reclamă

Localnicii spun că fenomenul se repetă la doi- trei ani. Părerile sunt împărţite, unii sunt siguri că va fi o toamnă lungă. Alţii, ştiu din bătrâni că va urma o iarnă grea cu multă zăpadă.

Anul trecut, în Banatul Montan, în plină toamnă au înflorit salcâmii, socul, iar livezile de meri şi cireşi s-au umplut de flori.