CCR discută obiecţia PNL şi USR de neconstituţionalitate a proiectului privind executarea pedepselor
Curtea Constituţională a României ia în discuţie miercuri obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 51 de deputaţi PNL şi USR cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor.
Curtea Constituţională a României ia în discuţie miercuri obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 51 de deputaţi PNL şi USR cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor.
Potrivit ordinii de zi a plenului CCR, se va discuta pe obiecţia de neconstituţionalitate a legii pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecţie formulată de 51 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România.
Pe 9 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
"Prin modificarea Legii executării pedepselor, deţinuţii vor primi un beneficiu de şase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiţii de detenţie improprii. USR a susţinut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiţii improprii, deoarece perioada de şase zile este mult prea mare", preciza la acea dată USR.
Uniunea considera că este 'excesivă' creşterea beneficiului în zile considerate executate de la 20% la 25% pentru munca remunerată, de la 25% la 33% pentru munca neremunerată şi de la 33% la 50% pentru munca pe timp de noapte.
În opinia USR, reglementarea actuală este suficientă.
"Acest proiect de lege prevede posibilitatea de a cumpăra zile executate de pedeapsă, ceea ce este imoral şi periculos. De asemenea, se va crea o discriminare bazată pe avere: deţinuţii care au situaţie materială bună sau o familie care să îi susţină vor putea să renunţe mai uşor la salariul pentru munca prestată, faţă de un deţinut fără susţinere sau fără familie", declara deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei juridice.
USR aprecia că instituirea obligativităţii impuse autorităţilor din penitenciare de a acorda deţinuţilor unele recompense 'fără a putea decide de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă, nu este justificată'.
"Formula propusă de PSD este incorectă pentru că nu ţine cont de situaţia individuală a fiecărui deţinut, ceea ce va conduce la situaţii inechitabile, în care unii deţinuti care beneficiază de condiţii bune de detenţie se vor bucura de acelaşi beneficiu ca şi deţinuţii cazaţi în condiţii mult mai proaste. PSD urmăreşte doar noi modalităţi de a-şi scăpa membrii şi clientela politică de executarea pedepselor la care au fost condamnaţi pentru furtul sistematic din banii publici", afirma deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice.
Sursă: Agerpres.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰