Certificat de naştere pierdut. Ce trebuie să faci pentru a obţine un duplicat şi de ce este necesar
Certificat de naştere pierdut. Ce trebuie să faci în cazul în care ai pierdut certificatul de naștere. Dacă certificatul de naștere a fost pierdut sau v-a fost furat, trebuie să mergeți la primăria unde actul a fost înregistrat. Acolo veţi solicita eliberarea unui duplicat a certificatului de naștere.
Certificat de naştere pierdut. Se întâmplă des să se piardă anumite acte importante. În situaţia în care au fost pierdute, sustrase, deteriorate sau plastifiate, certificatele de naștere se pot elibera la cerere, totodată, duplicatul certificatului de naștere se eliberează pe loc și nu se va percepe nicio taxă de eliberarea a acestuia.
Fie că este vorba despre actul de identitate, permisul de conducere sau certificatul de naștere ori cel de căsătorie, pentru a putea recupera respectivele actele trebuiesc urmați anumiți pași.
Ce trebuie să faci dacă ai pierdut certificatul de naștere
Odată ajunși la primărie, trebuie să solicitați un duplicat al certificatului de naștere. Pentru ca acest act să vi se elibereze, trebuie să completați o cerere, în care cereți ceea ce aveți nevoie. Mai aveți nevoie şi de:
- Povestea românului care a vizitat toate cele 197 de state: "Am abordat destinaţii dure, destinaţii în care nu te...
- Cum a ajuns România a doua piață de desfacere pentru Turcia, la fructe și legume. Producția internă, afectată...
- Români din trei judeţe, audiaţi după ce ar fi luat 163 de credite de la CAR în valoare de 5,7 milioane de lei,...
- Actul de identitate, original şi copie
- Dovada achitării taxei de timbru, în valoare de 2 lei la Direcţia Impozite şi Taxe Locale de care aparțineți
- O copie a documentului pierdut ( în cazul în care mai aveți una acasă)
- Cererea în c are precizai că certificatul de naștere a fost ierdut sau v-a fost furat.
Când se poate cere un nou certificat de naștere?
Duplicatul certificatului de stare civilă se eliberează în următoarele cazuri: la deterio-rarea sau la pierderea certificatului original; la solicitarea certificatului de model nou în legătură cu transcrierea acestuia în grafie latină.
Pierderea sau deteriorarea documentelor oficiale pot fi sancţionate. Aşa că e bine să aveţi nişte bani în plus la dumneavoastră. Amenda variază între 100 şi 200 de lei.
Ce trebuie să faci dacă certificatul de naştere ți-a fost furat
Dacă certificatul v-a fost furat şi veniţi cu dovada de la Poliţie ca aţi reclamat fapta scăpaţi de sancţiune.
De ce este certificatul de naştere cel mai important act
Certificatul de naștere este cel mai important act. Este prima formă de identificare pe care o primiți, ca dovadă a identității și pentru a înlocui documente importante cum ar fi:
- Carduri sociale
- Pașapoarte
- Dovada cetățeniei
- Licențe de căsătorie
- Căsătoria în străinătate
- Beneficii guvernamentale
- Permise de conducere
- Înscrieri la școală
- Înrolarea în armată
- Solicitarea de beneficii guvernamentale
- Anumite tipuri de acorduri sau tranzacții financiare
- Solicitarea unei pensii sau a unor beneficii de asigurare
- În străinătate pentru apostilă
- Dublă cetățenie
Atenție! La depunerea documentelor pentru întocmirea actelor de stare civilă (naștere, căsătorie, deces) nu se percep taxe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰